STARE DE VEGHE


Mă frâng în cuiele tale, abisale, mărețe
Și-n trup îmi reneg pământeasca, rea fire
Ades, rătăcind în cotloane de lume răzlețe
Răstignesc eu-l meu, și îl cresc în sfințire

Mă încearcă mereu năluciri păcătoase ale firii
Lupt pribeag, obosit, cu privirea
înainte
Zdrențuit, mă îmbrac cu armura cea tare a iubirii
Și fug de păcat, în lațu-i cel rau să nu lunec

Și cu ochii spre cer, mărețele
Oști or să vină
Eu aștept înarmat cu o sabie vie
și tare
Și veghind de pe turn, luptând
lupta cea bună
S-aud dragostea Lui, cereasca și dulce strigare!

POSTUME