Dacă și acel smerit...
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Poezii creștine volumul 1  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 01/07/2025
Dacă și acel smerit
Cu greu câștigă biruința,
Ce-o fi cu cel nelegiuit
Care-n viață a trăit,
Ignorând credința.

Ce-o fi cu cel nepăsător,
Când cei ce se silesc
Și ard în suflete de dor
Să-L laude pe Creator
Adeseori pe drum slăbesc.

Dacă și acel viteaz
Se clatină-n credință
Și nu-i întotdeauna treaz
Când e lovit al său obraz,
Să aibă biruință.

Să nu răspundă provocării,
Ci cu smerenie-n răbdare
În momentele durerii,
Să respingă provocarea urii,
Rostind o binecuvântare.

Dacă și cel ales,
Nesocotind chemarea,
E biruit de interes;
Nu se vede-atunci progres,
Nu-i cu har lucrarea.

Că lucrurile trecătoare
I-au umbrit cărarea
Spre slava vieții viitoare.
Și-n urmă nu e de mirare,
Se-amestecă-n lucrare firea.

De-aceea se cuvine, frați,
Să ne dăm mai mult silința
Să ne păstrăm deplin curați
Și de Duhul Sfânt mânați
Vom avea biruința.

Vom putea sluji prin har
Domnului cu-ncredințare,
Că nu ostenim în zadar.
Și jertfa noastră de pe-altar
Are-n cerul sfânt intrare.

Avem nădejde în Isus
Și în jertfa-I sfântă,
În tot ce prin Cuvânt ne-a spus.
Și-L vom sluji cu duh supus,
Că El e-a noastră țintă.

Nimic din ce-i aicea jos
Nu vrem să dobândim.
Comoara noastră e Hristos.
În raiul sfânt și glorios,
Acolo, vrem să fim.

Pentru aceasta noi jertfim
Și timpul și confortul.
Și cât pe-acest pământ trăim,
Nu pregetăm și ne silim
Să-L ascultăm în totul.

Tot Cuvântul Lui e sfânt
Și vrednic de urmat.
Noi am făcut un legământ,
Să-l ținem până la mormânt
Fără să facem rabat.
Amin.
(Miercuri, 2 aprilie 2025)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni