Doamne, Tu știi

Privesc în jur și văd dezamăgire
În inimi ce atâta se trudesc
Să înțeleagă de ce nu-i iubire
În locul faptelor de asuprire
Ce la tot pasu-ades se întâlnesc.
Sunt multe inimi frânte de durere
Ce-ar vrea o rază de lumină doar
Spre a putea la bucurii să spere
Și să aibă în suflet mângâiere
Că mai e pace, că mai este har,
Dar răul la tot pasu-i împresoară
Și se arată peste tot grăbit
Ca să aducă-asupra lor povară
Spre-a-i întrista, poate a câta oară,
Umbrind seninul cerului dorit.
Ei au nădejde că va fi mai bine
Că dragostea curând va înflori
Și că în locul stării de rușine
Adusă azi de cugete haine
Un soare minunat va răsări.
Ei au speranță că mai e iertare
Pentru oricare păcătos zdrobit
Ce vine spre-a primi eliberare
Cât mai e timp, cât mai e îndurare
Și până când Harul nu s-a sfârșit.
De-aceea se îndreaptă cu credință
Spre Tine ca să-Ți ceară ajutor
Ca să Îi chemi pe toți la pocăință
Și să-I ajuți să aibă-n ei dorință
De a avea un duh ascultător.
Cu inima supusă și smerită
Așteaptă de la Tine-al Tău Cuvânt
Prin care să Le spui că se merită
Purtarea lor a fi neprihănită
Ca o lumină vie pe pământ
Și că pe cale vei da rezolvare
La toate numai după voia Ta
Că nu va fi nicicând vreo încercare
Și nici vreo ispitire-așa de mare
Ca să n-o poți Doamne îndepărta.
Doamne, Tu știi cât mai e îndurare
Cât orișicine poate-a Te chema
În inima-i să vii, să-I dai iertare
Și să-L salvezi din drumul spre pierzare
Spre a trăi numai spre slava Ta
Și cât mai chemi cu dragoste de Tată
Pe cei ce vor s-audă vocea Ta
Căci de resping iubirea Ta curată
Cât mai au Har, vor sta la judecată
Și pentru veci de veci vor regreta.