Dacă dar suntem ai luminii fii
cu dorul ancorat în veșnicii,
să mă întreb atuncea sunt dator:
De ce în jur atâţia-n beznă mor?
De ce nu-i pot opri din drumul lor?
De ce?

Dac-am primit în noi cerescul dar
chiar dacă e cât bobul de muştar,
de ce în calea mea și-a altor frați
stau munți de necredinţă nemişcaţi
deși noi ne rugăm înflăcărați?
De ce?

Dac-am murit aşa cum ni s-a spus
și-am înviat apoi toţi în Isus,
de ce atunci îmi e atât de greu
acest asalt să-l re-nnoiesc mereu,
cu El viaţa să-mi înalț... și eu?
De ce?

Și dacă-i drept c-aşa cum suntem, mici,
Împărăția noastră nu-i de-aici,
și dacă pe pământ suntem străini,
de ce atât de groase rădăcini
de huma-aceasta încă ne mai țin?
De ce?

Dacă s-a spus: Voi trebuie să fiți
un soi de oameni neobişnuiţi
care iubesc și până pe duşmani
cu dragostea... de ce în mii de ani
n-am pustiit pământul de tirani?
De ce?

O mie de-ntrebări și un răspuns
este cu prisosință de ajuns:
O, suflete iubit și credincios,
te mistuiește râvna... şi-i frumos...
Dar totul împlinit este-n Hristos...
Nu știi? ...