Eu m-am născut să nu mor niciodată
Autor: Traian Dorz  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 20/09/2006
Eu m-am născut să nu mor niciodată
Și dacă totuși, zilnic, moare-n mine
O părticică, Doamne, pentru Tine
E ca să-mbrac adevărata viață!

Căci Tu ai vrut să fiu, Părinte, așa,
Nu pentru că sunt eu, nespusa piatră rară,
Ci pentru că-n ființa mea precară
Ai pus un strop din maiestatea Ta.

Eu m-am născut să fiu o mărturie,
Căci litera nu are-n ea putere,
Ci Duhul Tău, nepotolit se cere
Să locuiască-ntr-o-ntrupare vie.

Dar ca s-ajung doritul tău exemplu
Îți dăruiesc întreaga mea făptură,
S-o curățești de tot ce este zgură
Și s-o preschimbi în strălucitu-Ți Templu.

Eu m-am născut să plâng cu cel ce plânge
Și să-mi iubesc și frații și dușmanii,
Dar teamă-mi e că zilele și anii
Să îi ajung pe toți, nu mi-ar ajunge.

Căci scurtă e umblarea pământească
Și-n trupul meu e mare neputința
Dar știu că ai să-Ți Ții făgăduința
Și-o să-mplinești tot ce o să-mi lipsească.

Eu m-am născut să știu ce-i rău și bine,
Și mii de ani am căutat răspunsul
Dar tot atât m-am întâlnit cu plânsul...
Până-ntr-o zi, când am sosit la Tine.

Și când mi-ai spus cuvintele nespuse
Ce-au împletit durerea cu dojana,
Tămăduind în mine toata rana
Tu m-ai atras de partea Ta, Isuse.

Eu m-am născut să aflu-n mine prețul
Ce s-a plătit în locul meu pe cruce
Și-oriunde-n lume pașii mă vor duce
Să-Ți fiu pe totdeauna cântărețul.

Prin orice biruințe și înfrângeri
Strunește-mi harfa cum îți place ție,
Când voi ajunge-n sfânta-Mpărăție
Să pot cânta în corul Tău de îngeri...


Cred ca asta este
Cred ca asta e poezia - la cereri e adaugata una de Traian Dorz. Daca e de Traian Dorz, inseamna ca asta este.
Te-as ruga sa o adaugi din nou sau sa mi-o trimiti pe email ca sa o modific pe asta!

Multumesc mult.
POEZIA
CINE ARE ACEASTA POEZIE ROG SA O SCRIE IN INTREGIME.
VREAU SI EU VA ROG POEZIA
VREAU SI EU DIN INIMA POEZIA EU NU AM SA MOR NICIODATA MULTUMESC
superba
Este superba aceasta poezie, iar poetul este cel mai iubit de mine. Imi pare rau ca nu am gasit in librarii poeziile sale.Si cartea sa de poezii pentru copii"Osana! Osana!" am inteles ca nu s-a mai publicat de mult. E mare pacat pentru un poet asa daruit de Dumnezeu!
TE ROG MULT SA-MI TRIMITI SI MIE POEZIA,PE ADRESA DE NET.
poezia care mi-a schimbat viata
cea mai frumoasa poezie din cate am invatat pana acum... si e singura pe care cred ca nu o sa o uit niciodata.
am invatat poezia asta..si am incercat apoi.in fiecare zi sa dau mai mult din mine..pentru D-zeu!!!.. D-l sa fie laudat!!!
Adăugat în 04/06/2008
Mesaj
Splendidă poezie.
Autorul nu este Traian Dorz, ci Nona Minona.
Este resursă adăugată de MDE
Domnul să vă binecuvinteze.
Adăugat în 01/05/2011 de beepdem
Nona Minona nu exista... Ar fi fost fost frumos sa stim cine e... In anii 70-80, pe vremuri de restriste, unii poeti isi publicau poeziile sub anonimat. Citit de la coada, rezulta Anon Anonim. Tinand cont ca apare "harfa" si "cantaretul" in poezie, ceea ce il caracteriza pe Traian Dorz (aprig perescutat in acea vreme), nu e exclus sa ii apartine lui.
Adăugat în 04/05/2013 de bogatzik
ce minunată constatare a acestui poiet ,Dl să ne ajute și pe noi să tinem astfel de hotărîri in viață căci atunci slava Dlui ar cuprinde multe inimii
Adăugat în 23/04/2017 de simonasav
Statistici
  • Vizualizări: 10974
  • Export PDF: 137
  • Recomandări email: 1
  • Favorită: 7
  • Comentarii: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni