Când m-asaltează mii de întrebări,
Când numai una insistentă bate
Și unele se poartă-n primăveri,
Și prin troiene altele-s uitate.

Semințe ce se roagă a muri
Pentru-a deschide viața-n ele-ascunsă
Mă-mpung sinucigașe-n gânduri și
Așteaptă vulnerabile răspunsul.

Pitite după umbre și ninsori
Ele rămân în urmă amuțite,
Trec mai departe anii călători
Pierzându-le prin zile risipite.

Alte-ntrebări se alipesc de stol,
Altele cad, rănite printre frunze
Privind de-acolo înspre cerul gol
Nădăjduindu-și moartea iar confuze.

Le poartă vânturi reci peste pământ,
Ele se iau la-ntrecere cu anii
Prin brumele-amintirilor cuvânt
Cătându-și obosite de bejanii.

Tot mă țintesc privindu-mă pe-ascuns
În liniștiri de-uitări și de credințe
Doar unele-mpușcate de-un răspuns
Se-mprăștie în pete de semințe.

Pe urmă firicele răsărind
Și gâdilându-mi cu parfumul seara
Tot bocănind în poarta unui gând
Să-mi asalteze iarăși primăvara.

Chemate parcă toate de-adevăr
Ar vrea să se-nțeleagă ca tezaur,
Dar unele-nfloresc ca flori de măr,
Iar altele ca florile de laur.

Cu încântare moartea și-o susțin
Să lege parcă zborul de țărână
Și se împroașcă toate în senin
Ca stropii pe-o privire de lumină.

Soluții, dezlegări le înfloresc,
Ca ploile le sfarmă în verdeață
Și pe tot universul pământesc
Răspunsurile vieții se înalță.

Ci iată răsări un curcubeu
De s-arcui din zare până-n zare
Și primăvara mea spre Dumnezeu
E un răspuns cu semne de-ntrebare.