Ce să mai scriu, ce n-a fost zis,
Căci totul se repetă,
Exact cum în Cuvânt e scris.

Trăim vremuri demult vestite,
Și teama astăzi se ridică
Pentru copii, nepoți și soți,
Căci vremurile nu sunt roz.

Nu mai există omenie,
Nici dragoste, nici părtășie,
Nu mai există unitate —
Acele vremuri sunt uitate.

Păcatul e pus în loc de cinste,
Și totul este foarte greu.
Nu mai distingem răul de bine,
Trăim doar pentru acel scump, Eu.

O, Doamne, ai milă Tu de mine,
Și uită Tu păcatul meu!
Când vei veni pe cer cu slava,
Mântuiește Tu și sufletul meu.

Ajută-mă să pot răbda, să pot să aștept dragostea Ta,
Să pot biruitor să fiu
În lumea aceasta de suspin.