Isus Domnul se înalță
Domnul, cu drag le vorbește
Despre înălțarea Sa,
Pe înțelesul lor, rostește
Să-i încurajeze, vrea.
Vorbește de Împărăția
Ce-i așteaptă, la cer sus
De pacea și măreția
Unde va fi cel supus.
Le spune să înfăptuiască
Tot, ce El i-a învățat
Cuvântul să Îl vestească
Fără teamă, apăsat
Le promite și le spune
La cei dragi, care-L privesc
Căci prin Duhul Său va pune
Darul cel dumnezeiesc,
Duhul Sfânt ce va veni
Ca ei, singuri, să nu fie,
Acest Duh îi va uni
Pentru noua Împărăție.
Toți ce cred în ce urmează
Calea sfântă, a lui Isus
Toți ce cred și cercetează
Vor ajunge la cer, sus.
Înainte de a pleca
Sus, la Tatăl Său divin
Își arată dragostea
Pe care-o are, din plin
Pentru cei care au rămas
Cuvântul, să Îl vestească
Cu al puterii lor glas
Tot ce va fi, să vorbească
De noua Împărăție
Pe care-o vor moșteni,
De a ei minunăție
Pe care-o vor stăpâni.
Și vorbind cu ei frumos
Un nor, l-a acoperit
Pe măritul Domn, Hristos
Pe Fiul cel preaslăvit
Le-a mai spus, că le va da
Pe Duhul Sfânt, protector
Lângă ei mereu va sta
Să aline al lor dor,
După El, dar vine o zi
Când cu toți s-or revedea
Fericiți cu toți vor fi
În Împărăția Sa.
Amin
Câmpia Turzii, 28 mai 2025