Când Te simt în preajma mea
Când Te simt în preajma mea
Viața-mi pare mai ușoară
Îmi tresaltă inima
Gândul meu, spre Tine zboară
Căci eu plin de bucurie
Cred, în tot ce mi-ai promis
Viața eu mi-o închin Ție
Și fac tot, ce Tu mi-ai zis.
Ordine-n viață mi-am pus
Așa, cum m-ai învățat
Iar Cuvântul Tău, Isus
Eu Îl cred, neîncetat.
Doar cu Tine am răzbit
Peste toate, ca să trec
Tu ești Domnul meu iubit,
În fapte vreau să mă întrec
Credința mea vreau să o vadă
Toți acei din jurul meu,
Și în Tine toți să creadă
Să știe, calvarul Tău.
Viața ce-o au de trăit
Cu Tine, să o petreacă
Căci Tu Doamne, Te-ai jertfit
A lor gură, să nu tacă
Tuturor, să le vestească
De comoara ce-au aflat,
Viața să și-o rânduiască
Să-Ți dea slavă, neîncetat
Să fim mulți, ce Te iubim
Cât mai mulți, în jurul Tău
Prin Tine, să dăinuim
Să ne bucurăm mereu,
De frumosul Paradis
Ce în El, ne va primi
Fiindcă tot ce ai promis
Noi aievea, vom trăi
Mare va fi bucuria
Când cu îngeri, vom cânta
Și-om primi Împărăția
Slavă în veci, Îți vom da.
Amin
Câmpia Turzii, 13 septembrie 2025