Când privind jos se-ntunecă privirea,
Ridică ochii sus, doar El e izbăvirea!
De ce privești la pietre când vin asupra ta,
Când Domnul-i plin de milă și poate mângâia?

Oh, vino iar la El și-n a ta rugăciune
Să verși amarul greu ce doar Lui poți a spune.
El, Domnul va-nțelege și când smerit tu vii
Simți mâna Lui cea sfântă ce îți dă bucurii.

Nu vei găsi la altul atâta bunătate,
Când simți fioru-i dulce ce lacrima desparte.
Atâta har, Tu, Doamne ne dai în orice clipă,
Te rog, ne iartă iarăși a noastră necredință!

Nu va putea vreodată Satan să ne despartă,
Nici prigoniri, nici îngeri, nici lumea de păcate,
Doar inima ce bate, ea poate-a ne desparte
De cer și de chemare, veghează mereu, frate!

Să nu te împietrești la alea Sale șoapte,
Veghează totdeauna ca să nu-ți pierzi cununa!
Fii plin de-a Sa putere și cheamă-L pe Isus,
El, Domnul te ajută să mergi precum a spus!

El, Domnul te ridică, de ai căzut răpus,
Dar tu, iubite frate, privește iarăși sus!