Ai obosit pe calea mântuirii,
Tu, călător privind la drumul lung,
Când te-ai pornit credeai că-ți va fi bine,
Dar nu știai de mărăcini, de vânt și ploi.

Era așa ușor să urci atuncea,
Așa de greu îți pare azi,
Căci iar privești în jur la lume,
Și nu mai știi ce ți-a rămas.

Când tot mai mulți cad de pe Drumul
Ce duce înspre veșnicii,
Căci e ușor să lași toată povara
Crucii ce trebuie s-o ții.

Când tot mai mulți lasă Izvorul
Și beau din apele murdare,
Tu stai acolo unde Ziditorul
Vorbește și-ntărește-a Sa lucrare.

Suspini și-aștepți clipa cea mare,
Și ziua când lucrarea Domnului veni-va,
Curând, răsună Glasul Său,
Mai e puțin, mai rabdă!