Lăudați-L toți pe Dumnezeul cerului!
Faceți cunoscut între popoare minunile Lui!
Cântați-I cu toții cântarea cea nouă,
Fiindcă mult bine v-a făcut El vouă.
Vorbiți despre toate minunile Lui mari,
El vă va face-n lupta credinței să fiți tari.
Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt!
Numai prin El poți fi fericit pe pământ.
Să se bucure inima celor credincioși,
Prin călăuzirea Duhului vor fi victorioși.
Cereți de la Domnul să vă sprijinească
Și pe calea vieții să vă întărească.
Fața Lui cea blândă mereu s-o căutați,
În lucrarea sfântă vrednici să înaintați.
Stăruiți mereu în post și-n rugăciuni,
El a făcut și va face semne și minuni.
A Lui judecăți toate sunt drepte,
Cei ce-s credincioși trebuie să-accepte.
Cei răscumpărați prin jertfirea sfântă
Îl laudă cu drag și mereu Îi cântă.
Domnul își ține pe vecie legământul.
El ne-a dat ajutor ceresc, Cuvântul.
Domnul va împlini ale Sale făgăduințe,
Ca să întărească-n noi sfinte năzuințe.
El a jurat lui Isac credincioșie,
Femeii de la fântână îi promite apa vie.
El a dat o lege pentru Israel:
Cei ce cred să fie mântuiți prin El.
Canaanul a fost dat lui Israel moștenire,
Dar arabi stăruiesc ne-ncetat în răzvrătire.
Strămoșii lui Israel, la-nceput puțini,
Au pribegit printre popoare pelerini.
Dumnezeu nu a lăsat ca să fie asupriți,
Le-a dat binecuvântări să fie fericiți.
I-a călăuzit mereu cu putere și-ndurare.
Pentru ei a pedepsit Dumnezeu popoare.
Nu v-atingeți de prorocii Domnului
Să n-ajungeți cumva sub pedeapsa Lui.
Fiți gata mai bine pentru ascultare,
Ca s-aveți și parte de-a Lui îndurare.
Când a chemat El foametea asupra țării,
Pe credincioșii Lui atuncea nu i-a dat uitării.
El care-i stăpânul peste-ntregul glob
L-a trimis pe Iosif să fie vândut ca rob.
I-a pus picioarele-n butuci și fiare
Până când a hotărât vremea de-ndurare,
Până când l-a încercat la curăție și-nfrânare.
După-aceea Domnul la-nălțat, l-a făcut mare.
Însăși împăratul a trimis să-l scoată,
Ca să-l pună mare peste țara toată.
Când a sosit timpul cel mai potrivit,
Cel ce stăpânește pe Iosif l-a izbăvit.
L-a pus domn peste toată țara lui,
Peste toată-mpărăția mare a Egiptului,
Ca să lege după plac pe toți domnitorii
Și să-nvețe în dreptate pe toți dregătorii.
Atunci Iacov și ai lui în Egipt coboară
Ca în anii acei grei de foame să nu moară.
Domnul a-nmulțit poporul foarte mult
Și-astfel egiptenii de ei s-au temut.
Egiptenii i-au urât și s-au purtat mișelește
Când au văzut ce mult Israel se-nmulțește.
I-au asuprit, i-au făcut robi, ca să fie timizi,
I-au pus să facă pentru piramide cărămizi.
Domnul a trimis pe Moise să-i salveze,
Prin pustie spre Canaan ca să Îl urmeze.
Domnul a făcut semne în țara lui Ham,
I-a trecut ca pe uscat prin mare și Iordan.
Domnul a trimis negură și-ntunecime
Peste toți egiptenii din vechime,
Ca să-i aducă la smerenie și ascultare,
Poporului Său să-i dea eliberare.
Le-a prefăcut apele toate în sânge
Până când poporul a-nceput a plânge.
Și-au murit atunci toți peștii din ape,
Pentru ca Israel din robie să scape.
Egiptul a forfotit de mulțimea de broaște
Înainte de sărbătorirea primului Paște.
Broaștele au ajuns și la împărat în odaie,
Și totuși inima lui n-a putut să se înmoaie.
Domnul a trimis și muște otrăvitoare,
Punând Egiptul la mare și grea încercare.
Păduchii au umplut și palatele lor,
Dar idolii nu le-au venit în ajutor.
Le-a dat grindină mare în loc de ploaie
Și flăcări de foc prin lunci și zăvoaie.
Smochinii și viile de grindină-au fost bătute,
Căci de Dumnezeu ei n-au vrut s-asculte.
El a făcut lăcuste fără număr să apară
Care au mâncat toată iarba din țară,
Au mistuit roadele de pe câmpiile lor.
Nici atunci idolii nu le-au venit în ajutor.
A lovit pârga puterii celor iscusiți,
A lovit cu moartea pe toți întâii născuți.
Israel a fost silit să iasă cu multe bogății,
Ca Egiptul să scape de cruntele urgii.
Și egiptenii s-au bucurat de plecarea lor,
Să nu piară cumva cu toți ca popor,
Că groaza lui Dumnezeu i-a apucat
De la cel mai sărac până la cel mai bogat.
Pentru Israel Domnul a ieșit biruitor,
I-a condus spre Canaan ziua-n stâlp de nor,
Iar noaptea focul le-a luminat cărarea,
Prin Moise le-a fost călăuza și-ndrumarea.
La cerere-au primit prepelițe să se hrănească
Și i-a săturat pe toți cu pâine cerească.
Domnul a deschis stânca, ca să-i adape.
A curs apa ca un râu prin locuri uscate.
Toate-acestea pentru legământul cu Avraam
Pe care la-nnoit cu Israel din neam în neam.
De aceea i-a scos din Egipt cu veselie
Prin Moise în mijlocul strigătelor de bucurie.
Le-a dat moștenire pământul neamurilor
Și stăpânire peste rodul muncii popoarelor,
Ca să păzească pe vecie poruncile Lui
Și să țină ei și copiii lor legile Domnului.
Amin.
(Vineri, 13 august 2021)