Astăzi nu mai sunt pe lume fapte mari
ca altădată,
fiindcă nu mai sunt pe lume
suflete de oameni mari,
nici puternice credinţe,
nici simţiri adânc curate...

Creştinismul este încă,
- dar creştini aproape nu-s
şi Credinţa mai există, - însă credincioşi,
puţini...

Cele trei 'nălţimi curate:
Dragostea adevărată,
Bunătatea şi-ndurarea sunt din ce în ce mai rare,
au ajuns necunoscute printre oamenii de astăzi...
Oamenii lipsiţi de-acestea profanează tot ce-ating,
ard tot ce privesc
şi uscă tot ce calcă pasul lor.

Oamenii de azi cu ură se apasă unii pe-alţii,
se nenorocesc făcându-şi unii altora dureri
până când cu neputinţă va fi viaţa pe pământ.
Alungaţi dincoace-n-colo,
ca talazurile mării
vor dori să moară, însă, moartea va fugi de ei.

Niciodată n-a fost Cerul mai aproape de pământ
şi nici omul mai departe de alt om, aşa ca azi...
N-a fost ura-aşa de mare,
patima mai înrăită,
desfrânarea mai întinsă,
Dumnezeu mai alungat...
Nici pierzarea mai aproape,
mai de neînlăturat.

Glasul clopotelor parcă nu vesteşte sărbătoare
ci primejdie şi-alarmă,
- nu senin, ci-nfurtunări,
norii parcă-s văl de doliu
pus de Dumnezeu cu jale
peste faţa Omenirii moartă pentru Cer demult,
purtând miros de cadavru, din adâncuri, până sus.

Norii de-apăsări şi spaime chinuiesc
şi zi şi noapte
sufletele fără pace nici lăuntru nici afară
ce nu-şi află liniştirea nici stând singuri,
nici în gloată,
ne-mpăcaţi sunt şi când mâncă
şi când rabdă,
totdeauna,
zbuciumaţi sunt şi când caută
şi când află
ce-şi doresc.

Toate-acestea sunt urmarea lepădării de Hristos
şi-a nesocotirii Voii Sfinte a lui Dumnezeu! ...
Iar pedeapsa pentru-acestea,
e că-şi văd nenorocirea
nimicirii către care merg cu paşi grăbiţi,
ştiind
că ei singuri şi-o fac numai
- şi că n-o pot ocoli!