Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Iona
Autor: Dionisie Giuchici  |  Album: vol. 1 - Domnul, nu eu!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de catre_un_cititor in 18/03/2009
IONA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Pe marea cea mare cu toţi au pornit
Împinşi de furtună şi valuri,
Căci Iona de DOMNUL de-acas-a fugit,
Spre alte meleaguri şi maluri.

"Cât costă biletul de-aicea la Tars?"
Biletul - cădere, ruşine, -
Departe de DOMNUL cu sufletul ars,
Înseamnă pierzare, străine.
Se poate acolo să cazi în păcat,
În apele lumii, murdare,
La trecerea mării să fii înecat,
Nu-i bine, e riscul prea mare.

Nu-i Tarsul de tine, întoarce-te-acas!
Căci uite, cetatea cea mare,
Tu Iona ascultă al DOMNULUI glas,
Ascultă cereasca chemare.

Acolo te cheamă Stăpânul, te du!,
Ia-ţi armele toate, curajul,
Dar Iona răspunde într-una că "Nu!"
Refuză să ducă mesajul.

Ninive, cetate păgână şi rea,
Cu fapte urâte, murdare,
Paharul sau cupa e plină, e grea,
Sentinţa e fără iertare.

Chiar DOMNUL din slavă măsură luă,
Măsură şi aspră sentinţă,
Pedeapsa cu moartea, dar totuşi le dă
Întoarcere prin pocăinţă.

Un număr de zile, un număr secret
Lui lona îi spune să ştie,
Să-i spună cetăţii cerescul decret,
Să-i ducă cerească solie.

"Deci du-te şi strigă pe uliţa lor:
Sfârşitul cetăţii aproape!
S-audă mulţimea, întregul popor,
Că nimeni nu poate să scape!"


Cetatea Ninive era un oraş,
Cu forfotă mare şi multă,
Trei zile distanţă, trei zile la pas,
Mulţime ce nu mai ascultă.

Era o grădină, un fel de Paris,
A lumii Sodomă străveche,
Cu fapte murdare ce duc în abis,
Cu lumea de astăzi pereche.

"Deci Iona coboară şi spune-le clar
Că vine sfârşitul, pierzarea,
La oamenii-aceia cu gândul murdar,
Să-şi schimbe viaţă şi stare!"

Zadarnic răsună chemarea de sus,
Proorocul să stea, să rămână,
Pe apele mării sărmanul s-a dus,
Departe, spre ţara păgână.

Corabia-i plină, pe-albastrul senin
Pluteşte spre Tarsul mirării,
Iar Iona se duce să fie străin,
Departe, în ţara uitării.

Ce-i pasă de-acuma? biletu-i plătit,
Corabia merge, iar somnul
Îl leagănă-ntr-una căci el a fugit
De-acasă, departe de DOMNUL.

Tu om fără milă, tu om nesupus,
N-auzi tu cereasca chemare?
N-auzi cum te cheamă chiar DOMNUL de sus?
Să mergi la cetatea cea mare!


De tine depinde un mare proces:
Viaţa sau moartea ciudată,
Căci tu eşti trimisul chemat şi ales
Să spui hotărârea luată.

De tine depinde, dar Iona s-a dus
Spre-o altă cetate, pustie,
Dar iată că mâna cerească de sus
Se-arată cu mare mânie.

O mare furtună de groază şi chin
Pe marea cea mare porneşte,
Părea că se stinge albastrul senin
Căci marea se-agită, vuieşte.

Vezi stelele nopţii cum toate dispar,
Şi carul, şi Steaua Polară,
Căci norii de groază pe boltă răsar
Cu chipul, cu faţa murdară.

Pedeapsă, urgie, ce monştri giganţi!
Ce valuri! ce ape-nspumate!
"Corabia-i plină, bagaje, talanţi,
Daţi jos, aruncaţi-le toate!

Căci poate aşa vom pluti mai uşor,
Viaţa e scumpă, salvarea!"
Căci valul izbeşte corabia lor,
Şi valul, şi vântul, şi marea.

"O, fie-vă milă! Opriţi-vă zei
A voastră mânie cumplită!"
Ce groază de moarte loveşte în ei!
Păgânii se roagă, se-agită.


Căci valuri mai multe, mai negri cărbuni,
Şi urlete ca de balaur,
Zadarnic făcut-au cu toţi rugăciuni
La zeii de-argint şi de aur.

Nu-i nici o ieşire spre ţintă, spre mal,
Vai, Doamne, ce mare furtună!
Talazuri de ape vin val după val,
Căci vântul le poartă, le-adună.

"Ce vină ne paşte? strigară miraţi
Vâslaşii - cârmaciul vorbeşte:
"Să-şi spună păcatul acei vinovaţi!
Şi poate mânia se-opreşte!"

Vezi feţe palide cum tremură-n vânt,
Căci vine, păcate, sunt multe,
Căci cine-i pe lume atâta de sfânt?
De DOMNUL în toate s-asculte...

"De nu veţi răspunde, vom trage la zar!"
Dreptatea să spună, s-arate,
Pe omul cu vina, pe omul murdar,
Ce-ascunde a sale păcate!"

Ei iată că sorţul pe Iona căzu,
Şi-ndată vâslaşii strigară:
"Hei, omule, spune, de unde eşti tu?
Din ce naţiune şi ţară?

Ia spune, nu cumva eşti hoţ sau pirat?
Sau care-i a ta meserie?
Răspunde-ne iute, căci eşti vinovat!
Dreptatea te vede, şi ştie!"


"Eu nu sunt tâlharul ce poartă cuţit,
Nici hoţul ce tulbură somnul,
Păcatul meu este că eu am fugit
De-acasă departe de DOMNUL.

De-aceea furtuna ne ţine pe loc,
Şi vântul cu toată tăria,
Căci vina mea este că eu sunt prooroc,
Dar nu mi-am făcut datoria.

Am fost de Cuvântul Cel Veşnic trimis
Să merg în cetatea Ninive,
Dar eu am fugit, căci în mine mi-am zis
Că am eu a mele motive."

"Sărmane, dar uite cu toţii pierim!
Te roagă la DOMNUL şi cere,
Arată-ne calea de-aici să ieşim,
Căci iată-ne fără putere!"

"Când eu între valuri voi fi aruncat,
Furtuna se-opreşte îndată!
Aceasta-i pedeapsa că n-am ascultat
De glasul Cerescului Tată!"

Şi "plinei!" deodată cu Iona în val,
Direct într-o gură de peşte.
Iar vântul înceată, veni la normal,
Furtuna deodată se-opreşte.

Şi Iona de-acuma în burtă la chit
Coboară adâncuri ciudate,
Căci peştele iute l-a şi înghiţit
Să-nveţe s-asculte în toate.


Trei zile de groază şi nopţi de suspin,
Proorocul se roagă, se zbate,
"Ce mare-ncercare! ce luptă! ce chin!
Ce sucuri amare, sărate!

Vai ce întuneric! ce chin! ce urât!
E-n pântecul peştelui mare!
Simţesc cum mă leagă cu funii de gât
Din papură verde şi tare.

Aceasta e moartea? sau cum s-o numesc?
O Doamne, m-ascultă, mă scapă!
Căci vreau cu credinţă de-acum să-ţi slujesc
Dar du-mă afară din groapă.

Ascultă-mă Doamne, de-aici din abis
Te cheamă făptura sărmană!
Căci uite adâncul de ape m-a-nchis
Legat în această capcană.

Şi ziua şi noaptea Te strig neîncetat
Din cursa acesta grozavă,
Din noaptea aceasta în care-am intrat,
Lipsit de lumină şi slavă.

Aici mi se pare că totu-i pierdut
Şi sunt nimicit pe vecie,
Ce râuri de ape! ce groaznic ţinut!
Ce noapte eternă, pustie!

Doar Tu de aicea mai poţi izbăvi!
Speranţa mi-e toată în Tine!
Ascultă-mă Doamne şi nu nimici.
O trestie frântă ca mine!"


Şi câte cuvinte! trei zile la rînd
Şi nopţi de veghere febrilă,
Se roagă proorocul, se roagă plângând
"Priveşte-mă Doamne cu milă!"

"Ascultă-mă Doamne!" dar Iona, dar tu
N-ai vrut să te duci la Ninive,
Vezi cât e de groaznic a spune că "nu"
Punându-ţi a tale motive?

"Şi câte n-aş face de-aş fi izbăvit
Din noaptea aceasta obscură!
Le-aş face pe toate, aş fi pocăit.
Cum scrie în Sfânta Scriptură!"

În clipe amare se fac juruinţi,
Dar iată că DOMNUL vorbeşte.
Cu apele mării, cu flăcări fierbinţi,
Şi-acum cu un chit, cu un peşte:

"Adu-mi-l pe Iona din nou pe uscat!"
Iar chitul smerit se supune,
Şi-l varsă pe omul ce n-a ascultat,
Din "Hades", din neagra genune.

"Ce sfântă-i lumina, ce aer plăcut!
Meleaguri natale, câmpia,
Trei zile, trei nopţi de dureri au trecut,
Dar parcă a fost veşnicia!...

Era doar o umbră, o clipă de iad,
Vedeţi ce amară durere!
Sărmane fiinţe creştinii ce cad
În drumul spre Tars, spre plăcere.


Dar Iona-i cuminte de-acuma, supus,
Spre marea cetate porneşte,
Să-i ducă mesajul, porunca de sus,
Căci DOMNUL din nou îi vorbeşte.

Şi iată-l pe poarta cetăţii intrând
Străinul ce-anunţă pieirea,
Iar oamenii-ascultă, tăcere păstrând
S-audă mai bine vestirea.

"Mai este puţin şi pierdută pe veci
Va fi capitala măririi!
Să numere scribii de azi patruzeci
De zile din ceasul trezirii!"

Şi lona porneşte pe uliţă-n sus
Şi-anunţă pedeapsa cerească,
Căci vina e mare, păcatu-i nespus
În lumea păgână, firească.

Vestind mesagerul acesta ciudat
Pe uliţa care se-ntinde,
Mesajul ajunge şi sus la palat,
Şi frica de moarte-i cuprinde.

Un ordin străbate întregul ţinut:
Chiar regele lor porunceşte.
Căci frica şi groaza pe toţi i-a umplut,
Întreaga cetate vuieşte.

Porunca răsună: "Veniţi să postim!
Căci poate va fi îndurare!
În sac şi cenuşă cu toţi să bocim,
Să cerem într-una iertare!"


Mantia regească schimbată-i cu sac,
Şi Doamne, şi orice mătuşă,
Şi-acei din palate, şi omul sărac,
Cu toţii stau jos în cenuşă.

Aşa pocăinţă nici noi n-am trăit,
Cum ei s-au căit fiecare,
Şi oameni şi vite cu toţi s-au smerit,
Ninive, cetatea cea mare.

O singură voce, un singur bărbat
Anunţă pedeapsa divină,
Iar oamenii-aceia cu toţi şi-au schimbat
Viaţa murdară, haină.

O jale nespusă pe toţi i-a cuprins,
Dar iată că mila cerească,
Le dă graţierea, pedeapsa s-a stins,
Au dreptul din nou să trăiască.

Lui Iona nu-i place, el foc ar fi vrut,
Dar DOMNUL cu milă priveşte
Când vede căinţă la omul căzut,
Îl iartă, din nou îl primeşte.

Tu fă-ţi datoria şi spune-le lor:
Dreptatea nu iartă păcatul!
Când omul e mândru şi răufăcător,
Va fi pedepsit vinovatul!

HRISTOS pentru vina mulţimii muri,
Tu frate vesteşte în ţară,
S-audă şi mame, şi taţi şi copii,
Să-şi schimbe viaţa murdară.


Vesteşte la oameni să fie smeriţi,
Sfârşitul e-aproape să vină!
Nu cumva cu moartea să fie loviţi,
Cu marea pedeapsă divină.

învaţă deci frate să fii pocăit
Căci numele, forma, dispare,
Cuvântul te-ndeamnă să fii pregătit,
Că vine pedeapsa cea mare.

Aici în Sodoma, aici să trăieşti,
Aici în Asiria dură,
La fraţii români să le spui, să vesteşti
S-asculte de Sfânta Scriptură.

De fugi peste ape, se poate un chit
Să-ţi strice viaţa frumoasă,
S-ajungi în belşuguri, dar nemântuit,
Întoarce-te Iona acasă!

Iar dacă Cuvântul ţi-a spus să te duci,
Ascultă-L şi du-te îndată!
Dar bine te uită ce cale apuci,
Căci una e calea curată.

Voi fraţii lui Iona, ce-adesea cârtiţi
Şi spuneţi că soarta-i amară,
Când DOMNUL vă cheamă la lucru, fugiţi
Lăsând păcătoşii să moară.

Veniţi-vă-n fire şi mergeţi în sus
Pe albia apelor sfinte,
Şi spuneţi la oameni că DOMNUL ISUS
Îi cheamă cu-aceleaşi cuvinte.


Să vină la DOMNUL acel însetat,
Şi omul cu mâna uscată,
Cetatea întreagă în lung şi în lat,
Să vină, să fie iertată.

Şi corul te cheamă, şi-n versuri de dor,
Şi fraţii te-nvaţă din Carte,
Întoarce-te omule nepăsător
Şi scapă-ţi viaţa din moarte!

HRISTOS pentru tine trei zile a stat
Ca Iona în groapa tăcerii,
Dar Tatăl de-acolo de jos l-a strigat
În Ziua dintâi a-nvierii.

Popoarele lumii, al nostru secol,
Aşteaptă sfârşitul, sentinţa,
Dar fără veşminte, cu sufletul gol,
Căci oamenii râd pocăinţa.

Sunt multe Biserici, şi-atâţia creştini,
Dar cine mai vrea să asculte?
În holda cu spice cresc mulţi mărăcini,
Păcate de-acestea sunt multe.

Pe vremea lui Iona cei răi s-au temut
De vestea atât de tăioasă,
Ce frică de moarte pe toţi i-a umplut!
Dar astăzi la nimeni nu-i pasă.

Tu lume căzută, ascultă, să ştii
Că zilele-ţi sunt numărate!
Nu-i mult şi pământul întreg va pieri
Căci astăzi e plin de păcate.


În ziua aceea Ninive va sta
Exemplu la multe popoare,
Căci ei s-au întors din pornirea lor rea
Primind doar o simplă strigare.

Acum aparate şi oameni dotaţi
Anunţă pedeapsa ce vine,
Atâtea Biserici, atâţia bărbaţi
Ce-s plini de cuvinte divine.

Văd oamenii semne, minuni, vindecări,
Şi totuşi se duc mai departe,
Cu-aceeaşi viteză pe-a lumii cărări,
Se duc înspre veşnica moarte.

Voi neamuri ciudate, popor împietrit
Cu inimă dură şi rece,
Veniţi de pe calea pe care-aţi pornit!
Căci timpul se duce şi trece.

Dezbracă-ţi mantia tu rege de sus!
Şi tu care predici iertarea!
Veniţi să ne-ntoarcem cu toţi la ISUS!
Acum cât mai sună strigarea.

AMIN


D-l sa te binecuvinteze
Adăugat în 05/02/2009
poezia este o prelucrare a poetului giuchici dupa o poezie a poetului babii vasile din botosani, toate la vremea lor adica alte detalii
Adăugat în 15/09/2009
Statistici
  • Vizualizări: 2839
  • Export PDF: 64
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical 1
  • Nisalin  k

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  k

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  k

    Conținut 1 0
Opțiuni