O RAZĂ DE LUMINĂ
Autor: George L  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 15/04/2008
O rază sfântă-a coborât din ceruri
Şi a făcut lumină pe pământ
Lăsând iubirea până peste veacuri
Să aibă-acelaş minunat veşmânt.

A îndemnat pe oameni la iubire
Şi le-a sădit în inimă-o sămânţă
Aceasta va-ncolţi-n neprihănire
Iar dragostea va creşte în mlădiţă.

Şi multe fiinţe reci de-a lumi soartă
Pe-al vieţi drum , perdut-au eii iubirea
Dar la-ntâlnit pe Domnul, şi de-odată
În viaţa lor s-a petrecut ceva.

În viaţa lor pătrun-sa iar iubirea
Ce le-a-mpărţit din tainicul veşmânt
Să poată îmbrăca desăvârşirea
Pentru o zi cînd va veni Cel Sfânt.

El este dragostea desăvârşită
El este unicul Mântuitor!
Fără de EL, noi n-am avea izbândă,
Şi am sfârşi ca orce muritor.

Dar noi avem speranţa învieri
Aşa cum El, a înviat odată!
Aceasta e dovada revederi
Cuvântul Său ne-a fost lăsat dovadă.

15/04/2008gl












Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1393
  • Export PDF: 5
Opțiuni