De mult timp tot zac în cenușă prăbușit,
Sărac, lipsit, batjocorit și părăsit...
Cerul deasupra mea e-nchis și mă înfric
Căci singur sunt și nu am cum să mă ridic... .
Pare că Domnul meu de mine a uitat,
Sau, poate, că prin viața mea L-am întristat...
Căci nu îmi mai vorbește ca la început,
Ci tot mai rar. . iar azi de tot chiar a tăcut... .
Astăzi e ziua cea mai grea de îndurat
Căci toate suferințele amare mi s-au adunat;
Și m-au răpus; să mă ridic eu nu mai pot
Iar cerul tace; tace Domnul Savaot...
Pe o grămadă de cenușă stau acum;
Acolo-n ea, speranțele îmi zac, făcute scrum. .
Cum și multele mele idealuri mistuite
Care cu lacrimile-mi curse pe obraji sunt contopite. .
Și prin cenușă-mi trec și azi
mâinile care
Cândva tot mai găseau câte ceva din întâmplare. .
Dar degetele nu-mi mai întâlnesc acum
Nimic; ci totul este pulbere și praf și scrum...
Iar de pe margine văd cum mă râd vrăjmașii:
"S-a zis cu el, i s-au împleticit și pașii!
Pierdut e pentru veci, cu siguranță!
Priviți-l, nu mai are chiar nicio speranță!"
Aud prea bine-ale lor vorbe ce mă dor,
Și totuși îmi ridic umezii ochi spre nori:
-Iehova-Elohim, în bunătatea Ta Te-ndură
De mine, căci lovit sunt fără de măsură! ...
Eu sunt sărac, lipsit și părăsit 'ici în ruine,
Dar Tu, Doamne, Te rog, gândește-Te la mine! ...
Oh, Îmi întinde mâna, nu mai zăbovi,
Căci dacă vrei, Tu mă poți izbăvi!
S-ajungă de rușine toți cei care mă lovesc
Toți cei ce-acuma mă batjocoresc! . .
Ridică-mă din scrum, din starea mea
Și prin sângele sfânt, dă-mi vindecarea Ta!
Ca toți să vadă că eu sunt copilul Tău,
Că nu sunt lepădat și dat pe mâna celui Rău!
Arată, Doamne, tuturor că mă iubești,
Că Tatăl meu e Cel din slăvile cerești! ...