Nedumerire
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Ceresc  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de sanda_tulics in 06/04/2024
Nedumerire
Alexandrina Tulics- album Ceresc

…ninge victorios
ca la o mare competiție…
îmi proptesc fruntea de geamul aburit
și parcă aș vrea
să încălzesc pământul cu respirația mea
să topesc fiecare fulg
spunându-i:
-Este primăvară!
Iubesc albul zăpezii
dar nu în lunile emoțiilor
simțite în prezența razelor solare
pe care le aștept
ca după o neînțelegere cu cei care
nu am ajuns la consens
datorită ideilor, crezurilor.
Simt puternic dorința
de-a împinge zăpada
încât mă trezesc atingând sticla
spre a o îndepărta…
Ninge nepăsător
și nu înțeleg cine vrea să învingă
primăvara sufletului meu…


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 93
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni