Nu-i zi primită de la Domnul
În vremea noastră schimbătoare
Să nu vezi ochi orbiți de lume,
Privind spre cealaltă cărare.
O fascinație bolnavă,
Cu tot ce ține firea vie,
Și-o delăsare tot mai gravă
Pe fii Domnului i-mbie...
Pe Domnul nu-L mai vor să umple
Întreaga inimă cu Duhul,
În schimb doresc a lumii aripi
Ca să cutreiere văzduhul...
Își spun în sinea împărțită
Între păcate și-ntre cer
Că-i semn că nu-s cu mintea-ngustă
Când gustă traiul efemer:
În lume oamenii sunt veseli,
Își spun, convinși de viața bună,
Însă dorința nesătulă
Le-arată inima nebună!
Izvorul de viață eternă
Uitat e ca un vis,
Iar dorul după hrana
Cuvântului s-a stins;
Chiar pentr-o clipă numai
Nesocotindu-și calea,
Nesocotind pe Domnul,
Alunecă spre lumea
Care în laț i-a prins.

Berbeci încurcați cu coarnele-n spini
Sau oi sfâșiate de fiară,
Așa vor sfârși în codri străini
Ca a noastră nătângă mioară:

- O auzi? E convinsă c-o cheamă un sunet strident,
Iar urechile-s pline de urlet din codri:

- Prea mică e turma din care eu vin
Și tare-aș doini cu lupii cei mândri!
La ei...
Puterea-i mai mare și mersu-apăsat,
Și colții ascunși dup-un zâmbet șăgalnic.
Aș sta în pădure la umbră de brad
Să văd
Cum prada o-mparte chiar lupul cel falnic.
De ce să trăiesc mereu monoton?
Doar iarbă și apă? ... Ajunsu-mi-au toate!
În turmă-i banal, da-n haită-i un zvon
De urlet, de sânge, de mese bogate!
Chiar azi am s-o iau prin desișul acela
Ce străjuie marea pădure bătrână!
Eu lup mă declar! În urlet îmi aflu plăcerea,
De partea puterii dorința mă mână!
Dar vai! ...
De ce începui să tremur ca pana
De când caut haita și caut poiana?
Doar îmi spun tot mereu că sunt lup, nu mioară!
Și n-ar trebui ca să las curajul să-mi piară...
Îmi spun chiar și-acum:
"Curaj, tu oiță, c-acuma ești lup!
Și sigur posibile-s visele tale!"
Repet tot mereu, căci mă cheamă pădurea. Și-o rup
La fugă spre haită, o, nimeni nu-mi steie în cale!
Îi văd! Colo-n zare, stau toți relaxați,
Cu burțile pline, mâncat-au cât zece!
Unită familie! Ei toți sunt fârtați!
Un lup este liber și în libertate viața-și petrece!
La lupi...
Respectul pe mine m-așteaptă! Sfios mi-or vorbi de acum inainte
Mioare, căprițe, mistreții și cerbii!
Să-i cruț m-or ruga și de fric-or fugi,
Cu haita-mpreună voi fi cineva!
Domni-voi și vara, și-n mijlocul iernii!
----------------------------------
Nătângă mioară! Nătângi năzuinți!
Căci haita-n pădure-o așteaptă voioasă la masă
Cu urletul mut.
Toți lupii ascunși au dinții-ascuțiți
Și-așteaptă ca joaca de-a lupul s-o curme în falca tăioasă...

Morala... Demult ea fu scrisă în Carte:
Urechea de-mi place s-o gâdil cu vorbe mieroase
La faima drăcească de vreau să iau parte,
Cu glas prefăcut de vorbesc, ca lumea s-ofere foloase...

Cuvântul când strâmb, brodând Adevărului nuanțe,
Când pasu-l iuțesc spre dorința ce-mi stă înainte,
Când firea-mi hrănesc cu-a mândriei semințe,
Eu vând ce-am mai scump pe arginți și pe-o ciorbă de linte...

Întâi, haita lumii se-mbie pe plac să îmi facă,
Adulmecă-n vânt. Ea știe: vânatul se apropie! Iată-l!
Toți lupii se-ncing într-o horă a morții. Îndată
Guri fioroase mă-nșfacă!
Vai, lupii îmi curmă și visuri, și viață deodată...

O, tu, mioriță din turma Păstorului blând,
Să alungi orice vis tributar lăcomiei.
Cuvântul Îl gustă, izvorul ceresc prețuind,
Căci să știi că și haita nutrește un gând de domnie:
Surul lup s-a-mbrăcat și el într-o oaie mițoasă
Și la mare ospăț visează întruna...
Îmbracă-te frate-n Hristos, iar credința s-o ții sănătoasă!
Veghetor și statornic de ești, atunci vei cunoaște
Ce-i lup
Și ce-i frate
Care-n cuget cu tine e una!
Amin.