Scriptura dacă-o vei citi de la-nceput
Vei observa cum omul cel făurit din lut
Adeseori uita de-a Domnului suflare
Fiindcă traiul lui prea bun era sub soare.

(Oricând era prosper al Domnului popor
Uita de Dumnezeu atâta de-ușor!
Îl fereca într-un crâmpei de conștiință
Și zeilor păgâni le juruia credință!)

Acum aceste vremuri sosit-au și la noi
Ce facem cu credința? Uitat-am de eroi?
Modelele-s pierdute și-oricum nu vrem să știm
Ce scumpă-i dedicarea în viața de creștin!

În vremuri ca acestea apare un Ilie
Ori un Samson ce surpă a lumii temelie!
Oare nu-ți place pacea, al Domnului popor,
De uiți că-n pocăință tu ești învingător?

Al cărui chip dorit-ai să il prezinți sub soare?
Al lui Cristos ce-nvie? Al lumii care moare?
Iar în aceste ceasuri de mare-ntunecime
Ești far și ești lumină? Te vede lumea bine?

Străbate și din pieptu-ți lumina lui Cristos?
Și... ai privirea țintă la chipul Lui frumos,
La Stânca ce de veacuri stă sprijin să îți fie
Și la cetatea slavei ce e din veșnicie?

Dacă-n Scriptură astăzi citești fără credință
Și potrivești versete după a ta știință,
Atuncea-n groapă pașii cădea-vor din cărare:
Credința ți-e-ancorată-n nisipuri mișcătoare...

Adu-ți aminte ziua când Domnul s-a jerfit,
Când a plătit El prețul să poți fi mântuit!
Chemat ai fost din drumul ce duce nicăieri,
Iar tu-ai promis c-ai rupt-o cu vechile plăceri!

Cristos este același și ieri, și azi și-oricând
Și nu se potrivește cu lumea lunecând.
Acum tu întrebarea aceasta să ți-o pui:
A tale aspirații arată chipul... cui?

Răzbate pocăința din suflet ca o rază?
Ori poate că mândria pe chipul tău tronează?
Comoara-o porți pe mână, pe buze ori la gât?
Aceasta-i libertate? E amăgire! Atât!

Ești ori lumină-n lume, ori rob împărăției,
Ținutului cel negru al lăudăroșiei!
Când calea ta-i mândria și suferi de-ngâmfare,
Nu poți să fii vreodată părtaș la Adunare!

Nu te-amăgi că viața-ți trăiești în bunăstare,
Nu-L cumperi pe Hristos cu propria-ți valoare!
Pe El de nu-L cunoști, ce-a fost bătut în cuie,
Atuncea mai de plâns ca tine altul nu e!

Când se va-ntoarce Domnul cu dreaptă judecată,
Și nu te-a cunoscut pe tine niciodată,
Comoara ta va arde: și-avere, și mândrie,
În beznă vei rămâne cu-a ta ticăloșie!

În gândul meu se naște o rugă arzătoare
Ca Domnul să-ți acorde o clipă de-ndurare
Să îți aduc-aminte ce-nseamnă pocăință,
Să poți să porți în suflet comoara din credință!
Amin.