Când ai rupt tu părtășia
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Despre Domnul și despre mântuire  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Tecarte in 03/03/2024
16-Când ai rupt tu părtășia

Când ai rupt tu părtășia
Și-ascultarea de Isus,
Ți-ai rupt puntea ce din moarte
Te-ar fi scos fără păcate.
El la viață te-ar fi adus
Și pe stânca mântuirii te-ar fi pus.

Ți-ai stins unica lumină
Ce te-ar fi scăpat din munci.
Și-nchizând cea din urmă ușă,
Ai rămas doar în cămașă.
Unde vei mai bate-atunci
De jos din beznele adânci?

Hristos Domnul este prima
Jertfă pe-a Lui Sfântă Cale.
Pilda Sa-i mai mult ca vestea
Care ne-o prezintă Cartea
Cea bună-a-nvățăturii Sale:
Lumina noastră-aici în vale.

O istorie asemeni
Nimenea pe lume n-are.
El, Mântuitorul Unic,
El e Dumnezeul veșnic,
Este-al Veșniciei Soare,
El ne-a scăpat de pierzare.

O, istoria cunoaște
Oameni mari și plini de har!
Dar în fața strălucirii
Soarelui Neprihănirii,
Lui Hristos, ei toți dispar
Nu-i ca El mărgăritar.

Când răsare El nici umbre
Și nici aștri nu mai sunt.
Pier din fața Lui și cei mari,
Toți ce-n lume erau tari,
Și cei răi de pe pământ.
Singur Dumnezeu e sfânt.

Fiul meu, în al tău suflet
Cât pe Domnu-L vei păstra,
Duhul Sfânt mereu putere,
Har ceresc și mângâiere
Inimi-ți va revărsa,
Dovedindu-ți dragostea.

Pe pământ vei duce-o viață
De credință și de har.
Calea ta va fi lumină,
Pacea ta va fi deplină,
Sufletu-ți va fi altar,
Pentru cei din jur un far.

Viața ta de roade plină
Se va săvârși frumos.
Biruință dărui-ți-va,
Peste chipul tău luci-va
Dulce chipul lui Hristos
Ca un soare luminos.

La sfârșitul alergării
Vei fi-n slavă-ncununat
De Mântuitorul Însuși,
Pentru că-n lume luptași
Ca ostaș adevărat
Și prin har ai câștigat.
Amin.
(Miercuri, 8 iulie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 316
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni