Mi-e sete, mi-e dor...
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: B.  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de emanuelhasan in 21/01/2024
Mi-e sete de pace,
De cerul senin,
De triluri ce zboară
Spre-albastre 'nălțimi,
De tot ce mă face
Ușor, mai ușor,
De tot ce-mi dă aripi
Să zbor, să tot zbor... .
Mi-e dor de copilul
Ce-odată eram,
Când răul din lume
Eu nu-l cunoșteam,
Când razele calde
La geam mă trezeau
Și ziua întreagă
Ca-n vis mă purtau...
Mi-e sete de timpul
Ce-n loc parcă sta,
De macii din grâul
Bogat ce creștea
Sub ochii mei limpezi,
Curați, de copil,
Sub zâmbetu-mi gingaș
De suflet umil...
Mi-e sete de toate
Ce azi îmi lipsesc
Și-acum doar nostalgic
Ce-a fost, retrăiesc,
Căci timpul grăbește
Și multe mă dor,
Senin nu e cerul
Ci plin e de nori...
În lanuri de grâu
Printre maci văd și spini...
Mai vin păsărele
Să cânte sublim? ...
Sau poate de zgomot
Noi nu auzim? ...
Mai este speranță
Și țelul divin? ...
Mai sunt oare oameni
Ca Domnul Isus,
Cu ochii lor țintă
Spre țara de sus? ...
***
Mi-e sete, Stăpâne
De pace și-alin,
De triluri frumoase
Spre cerul senin,
De timpul în care
De rău nu știam,
Când cerul cu nouri
Deasupră-mi n-aveam...
O, sfinte Părinte,
Eu sunt doar al Tău! ...
Mă scapă de spinii
Ce-mi fac numai rău...
Oprește în loc
Timpu-n lanul bogat
Ca-n raze de soare
Să fiu inundat...

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 201
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni