Ruga fariseului modern
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 06/02/2008
RUGA FARISEULUI MODERN

Dumnezeul lui Avraam,
Dumnezeul lui Isaac
Sunt plecat în rugăciune
nu pot Tată, ca să tac
Rugăciunea celui sfânt
e putere – ştiu prea bine
Vreau şi astăzi să mă rog
chiar aşa cum se cuvine
Azi , de fapt, e-a treia oară
când mă plec cu adorare
Şi-i o zi obişnuită
nu-i o mare sărbătoare
C-aşa-s eu întotdeauna:
sunt creştin evlavios
Contribuţia la Templu
o dau tare bucuros
Sper ca nu există dubii,
nu există bănuieli
Dar se vede din registru:
dau vreo două zeciuieli
Iar la anul care vine
când salariul se măreşte
Dau o sumă şi mai mare
faima mea se tot măreşte
Ştiu prea bine cine sunt
sunt în frunte, sunt de bază
Zilnic Duhul Tău preasfânt
vine şi mă cercetează
Şi ce află El în mine?
află doar neprihănire
C-aşa pot să ’naintez
pe drumul spre răsplătire
Mulţumesc că mă susţii
şi-mi dai tot ce-i necesar
Dar şi merit: sunt activ
afară şi-n sanctuar
Sunt activ precum se ştie
în orchestră şi la cor
Iar în lupta cu ispita
ştii că sunt biruitor
Dacă unii cad pe cale
eu rămân pe ea că-s sfânt
Nu pot să încalc o slovă
nici un sacru legământ
Cunosc bine ce se cere
de la cei născuţi din nou
De aceea comitetul
mi-a pus poza pe panou
Au văzut ceva în mine
ce la alţii nu găseşti:
Mi-au văzut îndemânarea
în probleme sufleteşti
EU citesc Sfânta Scriptură
nu ca alţii – pe sărite
Alţii merg la Adunare
doar în zilele-nsorite
De e ploaie, de-i furtună
eu mă duc, Tată, la Templu
Sper că toţi vor recunoaşte
că-s în toate un exemplu
Vreau să îmi trăiesc viaţa
tot la fel ca înainte
Dăruind la cei sărmani
supă caldă şi plăcinte.
Voiu menţiona acum
impactul ce-l am în lume
Toate gândurile mele
pot pe oameni să-i îndrume
Deci să ştie fiecare
ce pot da şi ce pot face
Am relaţii peste tot
am oricând pe "vino-ncoace"
Vin la mine fraţi, surori
cu probleme delicate
Iar când pleacă de la mine
sufletele-s uşurate
Nu pot, Tată, să închei
fără să menţionez
Că iubirea mea curată
nicicând n-o abandonez
Te slujesc cu scumpătate
cred şi iert şi dăruiesc
Vreau un loc de frunte, Tată
în locaşul cel ceresc.

***

Se cuvine o MORALĂ
din această poezie:
Sunt şi astăzi farisei?:
sunt prea mulţi, oricine ştie
N-ar strica să-şi vadă starea,
să se-mbrace-n modestie
Asta-i haina potrivită
pentru sfânta-mpărăţie.

gc/ 26 Februarie, 2008

PS. Inspirată din eseul cu acelaşi
titlu aflat pe RESURSECRESTINE









Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1570
  • Export PDF: 50
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni