Harul izbăvirii
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Epistole în versuri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 17/12/2023
Harul izbăvirii
Romani 6:1-14

Prin eterna-I îndurare
Dumnezeul veșniciei
Ne-a salvat pe mic și mare
De la veșnica pierzare,
Ne-a dezlegat de legea gliei.

Suntem morți de tot ce-i rău,
Transferați în nemurire,
Înviați de Dumnezeu
Și-ntăriți de harul Său
Spre sfințenie-n trăire.

Cum să mai trăim acum
În păcatul cel murdar?
Cu Isus pe-al nostru drum
Nu ne temem nicidecum
C-am fost izbăviți prin har.

Am fost botezați în El
Și-n moartea de pe cruce,
S-avem și noi parte la fel
În ceruri cu Emanuel
Când de aicea ne vom duce.

Și după cum Isus a înviat
Spre slava Tatălui de sus,
Acei ce-s sfinți în lung și-n lat,
Ce semnul fiarei n-au luat,
În cer, s-or bucura nespus.

Noi azi trăim o viață nouă
Cu ajutor din Duhul Sfânt.
Și cu mâinile-amândouă
Udați de-a cerului sfânt rouă
Zidim cu Domnul prin Cuvânt.

Prin moartea Lui una suntem
Și-om învia spre slava Lui.
Prin harul Lui e tot ce-avem
Și de-oboseală nu cădem,
Stăm tari pe Stânca Veacului.

Ce-a fost vechi în noi s-a dus,
Răstigniți am fost cu El
Și-acum, prin harul lui Isus
Ce mântuirea ne-a adus
Urcăm voioși înspre Carmel.

Ce-a fost rău și păcătos
Prin Duhul noi am dezbrăcat
Și-acum, slujindu-L pe Hristos
Prin harul vieții luminos
Vâslim spre malul celălalt.

Și-om trăi o veșnicie
Împreună cu toți sfinții
În eterna bucurie
Cu Isus în armonie
Unde ni s-au dus părinții.

Ce-au trăit prin har credința
Biruindu-se mereu,
Acceptând chiar suferința
Și cu răbdare umilința,
Dar ne înfrânți prin harul Său.

Că Cel ce-a biruit Calvarul
Va fi alături de ai Săi.
Le va îndulci amarul
Și-i va întări cu harul
Ca să nu-i biruie cei răi.

Moartea nu va mai stăpâni
Peste cei răscumpărați.
Ci vor trăi și vor domni,
Vor fi ai cerului sfinți fii,
Toți cei ce trăiesc ca frați.

El a murit pentru păcat
Odată pentru totdeauna.
Din bezna nopții ne-a salvat,
Ne-a curățit și ne-a iertat,
Și ne va da în cer cununa.

El e mântuirea noastră
Și slava Tatălui ceresc.
El prin zarea cea albastră
Ca și pasărea măiastră
Ne-a ridicat din ce-i lumesc.

Vii să fim prin harul mântuirii,
Liberi de patimi și păcat,
Să nu trăim după legea firii
Ci înnoiți în duhul gândirii
Să-L slăvim pe El neîncetat!
Amin.
(Vineri, 12 august 2022)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 436
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni