Din întuneric la lumină
Autor: George Cornici  |  Album: Versuri printre pelerini  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 11/12/2023
Ne-ai chemat din întuneric la Lumină
Și-ai plantat în noi dorința pentru Cer
De-atunci ființele predate Ți se-nchină
C-a fost, Isuse, un binecuvântat transfer.

Eram încorsetați în lungă nepăsare
Și truda muncii grele ne trăgea spre lut
Eram nemulțumiți; nemulțumiți fără-ncetare
Și bine-nțeles, atunci, noi nu te-am cunoscut.

Dar ai venit la noi cu un mesaj de pace,
Cu un mesaj atât de încurajator
Și-am constatat imediat ce mult ne place
Și-am înțeles că numai Tu ne ești Mântuitor.

Ne-ai explicat ce-nseamnă Trinitate
Și cum a conceput un plan dumnezeiesc
Și-a pus în fața noastră o prioritate:
Să-nlaturăm din trai tot ce-i lumesc.

Că am răspuns la-L Tău apel cu dedicare
E că ne-ai cuprins în dragoste și-n har
Și că ai fost cu noi la orice încercare
Și-ai îndulcit în noi clipele de-amar.

Ne-ai transferat din starea ignoranței
Să Te cunoaștem, să știm c-ai suferit
Să fim părtași în sânul Alianței
Și chiar de-atunci al nostru rod s-a înmulțit.

Departe nu mai vrem să fim de Tine
Când ne-ai chemat, cu drag, noi Te-am urmat
Prezența Ta în orice clipă ne susține
Căci în copii de Dumnezeu ne-a transformat.

Azi înălțăm a noastră mulțumire
Că ești prezent și ne îndrumi spre Rai
Și așteptăm măreața Întâlnire
Cănd, față-n față, auzi-vom al Tău grai.

George Cornici
5 Decembrie, 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 299
  • Favorită: 1
Opțiuni