Cine?
Autor: Anca Winter  |  Album: Mai Mult Decat Biruitori  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de AncaWinter-0077 in 21/11/2023
O, Doamne, cine-a fost cu mine prin vaile descurajarii?
Cine mi-a daruit putere adancul lor sa-l biruiesc?
Ce mana m-a tinut de mana sa nu cad prada disperarii,
Si datorita cui pot astazi sa cant din nou si sa zambesc?

In anotimpul slabiciunii, cine mi-a intarit credinta
Ca-n lucrurile nevazute puternic sa nadajduiesc?
Si pe credinciosia Celui ce a facut fagaduinta
Cine mi-a dat incredintarea ca pot ca sa ma bizuiesc?

Pe cine altul am in ceruri, Mantuitorul vietii mele?
Si pe pamant in nimeni altul placerea eu nu mi-o gasesc.
Nu este nimeni, nimeni, nimeni, nici jos, nici dincolo de stele
Sa ma iubeasca ca si Tine, de-aceea, Doamne, Te iubesc.
"Pe cine altul am eu in cer afara de Tine? Si pe pamant nu-mi gasesc placerea in nimeni decat in Tine. Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca: fiindca Dumnezeu va fi pururea stanca inimii mele si partea mea de mostenire." Psalm 73:25,26.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 345
  • Export PDF: 3
Opțiuni