Bârfa
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie revizuită  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de dinescuemilia in 16/12/2022

Mult timp am fost criticată
Fiindcă crucea mi-am tăiat,
Mă mir că n-am fost linșată
De cei ce m-au criticat.

Nu vreau să dau explicații,
Nici să mă dezvinovățesc,
Dar vreau ca să știe "frații"
Sau cei care mă bârfesc.

Bârfa e de la Satana,
Nu aduce nimic bun,
Doar ne adâncește rana
Și transformă totu-n scrum.

Bârfa e mereu înflorită
E o floare în avânt,
Dar e floare putrezită
Ce ne poartă spre mormânt.

Am văzut câtă durere
În inima mi-a adus,
Toți își spun câte o părere
Și o etichetă în plus.

Ce dacă sunt criticată
Și la zid voi chiar m-ați pus
Nu-mi pasă, eu sunt salvată
Căci al meu Domn e Isus.

El cunoaște foarte bine
Adevărul ce-am trăit
Și El m-a primit pe mine,
De noroi m-a curățit.

Puteți să bârfiți întruna,
Eu la inimă nu pun,
Adevărul, nu minciuna
Vreau de acum să îl adun.

Viața mea, aceasta este,
O știu eu și Dumnezeu,
Vreau s-o transform în poveste
Să trăiesc cu El mereu.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 454
Opțiuni