Ne-nvârtim mereu în cerc restrâns
Prin pustia inimii ce ne-nfăşoară
Şi-universul izbucneşte-n plâns
Cerbul e-nsetat după izvoară...

Şi nu ştim că-aproape, dar ascuns
După zarea-nchisă cu zăvoară
Stânca din Horebul nepătruns
Se-aştepta lovită ca să moară...

Că doar astfel apa l-a pătruns
Prin despicătura coastei iară
Lumi să-adape-n infinit redus
Şi s-aprindă dragostea de ţară...

Şi cu sânge să ne-adape-n plus
Inima s-o spele de povară
Între două lumi întrepătruns
Răstignit pe lemnul de ocară...

*******************************

Iar noi ne-nvârtim în cerc restrâns
Şi crezând c-am pus coada la pară
Nici nu ne-nspăimântă, nici n-am plâns
Şi-încă rătăcim după izvoară...

***