"Daţi cinste Fiului, ca să nu se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră... ”
(Ps. 2:12)

Dinspre depărtate, neumblate ţinuturi
O boare străbate spre suflet arzând
Şi-n tainica noapte-întunericul frânt
Se sparge-n fărâme de praf peste fluturi...

Din goluri de fire, prin spaţii cu vulturi
Deschi-se-vor porţile inimii când
Prin poarta de aur în cerul cel blând
Pătrunde-va-n slavă tâlhar printre buri...

Şi fi-va serbare-ntre îngeri şi duhuri
La-a Mielului nuntă ce-ncepe curând
Şi tu vei privi copleşită de-un gând
Că-n cerul ce vine nu-i loc de dubluri...

Că lumea trecută-i pierdută-n nimicuri
Şi nu va rămâne din ea nici un rând
Că geniile lumii sunt fum dus de vânt
Şi-a lor Odisee cenuşă-i în plicuri...

*************************************

Şi-apoi dinspre nu ştiu ce tainice piscuri
Tabor copleşit de alb nor coborând
Se clatină firea de glas răsunând:
Daţi Fiului cinste, mânia-i cu riscuri...

***