Frunze mari, uscate
din pomi răsturnate
prin păduri uitate
sunt călcate toate
de subită moarte...

Şi Tu treci venind
frunze răscolind
gânduri dezvelind
de străvechi colind
zările albind...

Şi la timp aparte
lumea se împarte
după rituri, şoapte
anotimpuri sparte
ceasurile-s moarte...

Şi Tu tremuri vremuri
şi fiori cutremuri
de rupte baremuri
şi spre alte ţărmuri
ganduri le înmărmuri...

***