Dovada bunătății Tale
Autor: George Cornici  |  Album: Versuri printre pelerini  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 21/10/2022
Dovada bunătății Tale
Părinte, o simțim oricând
‘Nălțăm spre Tine osanale
Pe deal de suntem sau în vale
Spre Slavă mergem practicând
Povețele fundamentale.

Oriunde-am fi ne ocrotești
Cu mâna Ta biruitoare
Și-n orice zi ne dovedești
Ce iubitor cu noi Tu ești,
Ne-ajuți în orice încercare,
Când slabi suntem ne întărești.

Se înnoiește bunătatea
În fiecare zi - o știm
Iar când e mare greutatea
Tu ne trimiți ușurătatea
O! Cât de mult noi Te iubim
Că-nsuflețești activitatea!

Când nori de-amenințare vin
Sunt alungați să nu mai vină
Păzit e veșnicul destin
De îngeri care ne susțin
S-avem convingere deplină,
Să știm că ești și DA și-AMIN.

Ne stâmperi setea arzătoare
Cu revelații și cu har
Ne vindeci starea care doare,
Ne-aduci din Slavă sărbătoare
Ești Scutul nostru, ne ești far
Dovada e copleșitoare.

În strâmtorare nu ne lași
Și nici să rătăcim prin lume
Călăuzești ai noștrii pași
Să-nvingem chiar și uriași,
Să nu vrem fală, nici renume,
Să fim cu Duhul Sfânt părtași.

Îți dovedești credincioșia
Nu suntem singuri; ești cu noi
Cunoaștem bine Obârșia,
Vrem să menținem voioșia
Și în necazuri și-n nevoi
C-așa e vie părtășia.

Prin toate îți arați iubirea
Suntem ai Tăi acum și-n veci
Numai la Tine-i fericirea,
Iertarea și desăvârșirea
Nicicând Tu de la noi nu pleci
Ci stai să ne susții slujirea.

George Cornici
18 Oct. 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 576
Opțiuni