Dor de veșnicii
Autor: Ovidiu Liteanu  |  Album: Nu pierde şansa  |  Tematica: Revenirea Domnului
Resursa adaugata de OvidiuLiteanu in 14/09/2022
Dor de veșnicii

Privesc cu dor spre ceruri,
Acolo-i ţara mea!
Spre zările albastre
Curând eu voi pleca.
Alerg cu bucurie
Spre ţara mea de sus,
Acolo mă aşteaptă
Iubitul meu Isus.

R: /:Mi-e dor s-ajung acasă!
Mi-e dor de veşnicii!
Mi-e dor de ţara sfântă!
De Tine, Doamne, să vii! :/

Când seara se coboară
Şi stele sclipesc
Mă-nalţ în rugăciune,
La Domnul mă gândesc.
Şi-n miez de noapte-ntruna
De dor eu sunt pătruns,
Aştept cu nerăbdare
Să vină al meu Isus.

Al meu dor se îndreaptă
Spre Tine, Dumnezeu,
Tu-mi eşti a mea speranţă
Chiar dacă-i drumu greu.
Comoară-mi eşti, Isuse,
Iubit Mântuitor,
Pe calea pocăinţei
Te-aştept mereu cu dor.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 416
  • Export PDF: 2
Opțiuni