O NOUA ZI, UN NOU PRILEJ...
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 19/06/2007
O NOUĂ ZI, UN NOU PRILEJ...

O nouă zi, un nou prilej
De-a face înc-un bine
De-a răspândi din ştiri ce vin
Din sferele divine.

Ocazii multe vor fi azi
Să dovedim slujirea,
Să ridicăm pe cei căzuţi
Să ştie ce-i iubirea.

După un somn liniştitor
În zorii dimineţii
Ne pregătim să înfruntăm
Problemele vieţii.

Înc-un cadou de Tatăl dat
Ce bun e-ntotdeauna!
De-atâtea ori El s-a-ndurat
Când ne-am pătat cununa!

O nouă zi, un nou efort
De-a birui tentaţii,
De-a fii curaţi în atmosfera
Rebelei generaţii.

O nouă zi, un nou necaz
(Sau poate chiar mai multe)
Dar cine-ar trece chiar prin foc
De Domnul să asculte?

De-i zi cu soare sau cu nori
Să n-o lăsăm să treacă
Fără un gest neprihănit
Ce-n veci să strălucească...

Să nu lăsăm grijuri lumeşti
Să fisureze viaţa
Avem un Domn atotputernic
Să-İ împlinim povaţa...

C-apoi apusul va sosi
Cu multe satisfacţii
Vom şti iar să lăsăm în noi
Doar sfintele atracţii.

O nouă zi, un nou prilej
De-a face înc-un bine
De-a răspândi din ştiri ce vin
Din sferele divine.

16 Iunie, 2007










O NOUA ZI...
"O nouă zi,un nou prilej..."
O nouă poezie,
Ce într-al vremilor vârtej
Ne-aduce bucurie.
Statistici
Opțiuni