Am fost soldat în luptă odată
Primeam în piept săgeți de fier,
Nu mă-ndoiam la fiecare adiere,
Ci cu asalt luam urcușul greu.
Cât se mai vede o licărire-n mine,
Știu, mă ții strâns la pieptul Tău.
N-am vrut decât să lupt pentru iubire,
Am vrut să fiu învingător mereu.
Cum m-am oprit așa deodată?
Mirare învăluită într-un mister...
Tu-mi erai scut și apărare,
Vedeam dușmanii risipiți cum pier...
De-ar fi zburat săgeți în jurul meu o mie,
Pe mine nu m-ar fi atins.
Mergeam fără de frică pe cărare,
Când parc-un fulger… dintr-odată, m-a străpuns.
M-a frânt… abia merg în picioare,
Mi-e-n zdrențe haina ce o port...
Tu n-ai să lași pe-ai Tăi să cadă-n vale,
Tu lupți alături când ei nu mai pot.
Te chem din răsputeri, te chem întruna,
Să-mi întărești voința, să mă oțelești.
Granit să faci a mea credință,
Prin Duhul Tău Cel Sfânt să mă-nsoțești.
S-ajung și eu, întreg și fără pată,
Să se deschidă-n față porțile cerești.
Să trec dincolo, să primesc cununa,
Și locul meu, pe care ai spus că o să mi-l pregătești.
Și-oricâte asalturi se vor ridica-nainte-mi,
Și câte cataclisme vor mai apărea,
Te rog acum să iei aminte —
Poate c-atunci nu voi mai ști a mă ruga...
Poate durerea nu-mi va fi un sfetnic...
Speranța poate c-am să o mai pierd...
Când voi fi slab, Tu să mă faci puternic,
Când nu mai știu de mine, în Tine să mă-ncred.
Te rog acum... că-atunci nu știu de-oi fi vrednic,
De-oi îndrăzni la pieptul Tău de Tată să alerg...
Credința, de-mi va fi înfrântă...
Ce rod din suferință să culeg?
Mai schimbă atunci haina cea ruptă —
Din zdrențe fă-mi o platoșă de fier,
Picioarele-mi încalță-n râvnă sfântă,
Ah, cum ajung din nou milă să-Ți cer...
Învălmășeala luptei — de-i prea mare —
Și coiful mântuirii cade jos,
Păstrează-mi mintea mea întreagă,
Cu gând curat și sănătos.
Să mă opun în vijeliile precare,
Să nu ascult din șoaptele ce aruncă cu venin.
Tu să mă ții biruitor și tare —
În armata Ta, de ceilalți să mă țin.
Și-așa, împreună să luptăm întruna,
Împotriva răului ce se coboară din văzduh —
Legați pe veci prin legământ de sânge,
Purtați mereu de Același Duh.