De ce plângi suflete în mine?..
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: R.M.D.N.  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de emanuelhasan in 14/02/2022
Se zbate sufletul în mine,
În casa mea de lut, fragilă,
Că vrea spre zările senine,
Să zboare sus, sus, în lumină!
Și l-am simțit ca niciodată
Cum vrea să se elibereze
Din colivia încuiată
Unde-i e scris să mai vegheze.
Totuși, în tainic ceas de seară,
A înțeles sufletul meu,
Că trebuie să lase iară
Povara sa, lui Dumnezeu!
Că-n sine poartă o tristețe
A ne-mplinirii pe pământ
Și e-nsetat de-o frumusețe
Ce-i doar acasă-n cerul sfânt!
Nu-și mai găsește împlinirea
În casa lui slabă de lut
Ci își dorește nemurirea
Prin Dumnezeul absolut!
"De ce plângi suflete în mine?
De ce ești tu așa grăbit?
Că vrei în slăvile divine?
Că vrei acasă-n infinit?
Puțin mai e pân' la plecare,
Până la zborul către cer,
Căci, știi, durerea-i trecătoare
Iar al tău cort e efemer!
Așteaptă până Creatorul
Te va chema în cer, pe nume
Și îți vei lua spre slavă zborul,
Departe de pământ, de lume!
Dar pân' atunci, suflet, veghează
Iubește, iartă ca Hristos
Și fii mereu fecioară trează
Trăind ca El în lume, jos!
A ta candelă să îți fie
Plină mereu cu Duhul Sfânt,
Să poți pleca în veșnicie
Lăsând tot ce-a-nsemnat pământ!
Să fii mereu gata de nuntă,
Să nu fii de nimic legat,
C-așa simți-vei pacea-adâncă
A celui ce-i asigurat!"
*
Acum, când obosit e vasul,
Simte sufletul meu stingher
Că e atât de-aproape ceasul
Eliberării lui, în cer!
Și liniștit, în ceas de seară,
În mâna Domnului se lasă;
El nu mai simte vreo povară
Ci doar un dor aprins de casă!
Și spune: -Doamne, eu sunt gata
Și facă-se doar voia Ta!
Chiar dacă nu merit răsplata
Eu știu că-n cer m-așteaptă ea!
Va fi din nou ici primăvară
Iar florile vor înflori;
Dar sus va fi eternă vară
Și doar veșnice flori vor fi!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 702
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni