Ce ne aduce Anul Nou?
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cred în Tine cu tărie!  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 28/12/2021
Ce ne aduce Anul Nou?


Vin smerit cu umilință,
Mă așez în fața Ta,
Întărește a mea credință
Celui rău, nu mă lăsa!

Anul vechi, este pe ducă,
Zile mai puține sunt,
Oare cel nou, ce-o să aducă
Mă întreb mereu în gând?

Mă simt tare îngrijorat
Căci prea multe am petrecut
Dar știu Doamne, că-i păcat,
Ca să mă frământ prea mult,

Căci deloc, îngrijorare,
Să simt, nu ar trebui,
De-s cu Tine, voi fi tare
Și toate, le-oi birui!

Vine anul, se grăbește,
Cel vechi pleacă îmbătrânit,
Curajos, rapid pășește
Acum e ca și venit.

Călăuză de-L avem
Pe măritul Dumnezeu,
Ascultare dacă-I dăm
N-are să ne fie greu.

Domnul, nu ne va lăsa
Chiar de încercarea vine,
Mila și iubirea Sa,
Pe al Său braț, ne va ține.

Oare anul ce-a veni
Ne întrebăm, fără să vrem,
Va fi bun, sau rău, va fi?
Dar, urmează să vedem!

Lângă Domnul de vom sta
Toate le vom depăși,
Singuri nu ne va lăsa,
Vom fi tari, vom birui!

Nu mai vreau îngrijorat
Ca să fiu, El e cu mine,
Domnul m-a eliberat
Greul, l-a luat cu Sine

Ca o pană de ușoară
Simt că-mi este inima
Am scăpat de o grea povară
Domnul, e la cârma mea!

Pot să vină ani și ani
Dacă zile voi avea
Nu mă mai tem de dușmani
Isus, e pavăza mea!

Amin

Câmpia Turzii, 28 decembrie 2021


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1165
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni