Anul Nou a și venit!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cred în Tine cu tărie!  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 01/01/2022
Anul Nou a și venit!


Anul Nou a și venit
Cu toți să ne bucurăm
Mulțumiri, Isus iubit
Noi cu toții, să Îți dăm.

Ne-ai mai dat un an de har
Cu Tine mereu să fim
Acesta-i un un mare dar
Mai mult, să ne pocăim,

Să lăsăm tot ce-a trecut
Ca și cum nici n-ar fi fost,
S-o luam de la început
Să avem în viață rost,

Și să o trăim frumos,
Credincioși, mai buni să fim,
Lângă Tine bun Hristos
Să veghem, să ne smerim

Acest an care a venit
Mai mult să ne înțelepțească,
Și toate ce le-am primit
Nouă, să ne folosească

Anul care a trecut
Parcă repede a plecat
Prea puține am făcut
Din tot ce am învățat.

Eu și atuncea mi-am propus
Multe ca să împlinesc,
Să fiu cu Tine Isus
Și mai mult, să Te iubesc

Azi, din nou pornesc la drum
Mai decis, mai hotărât,
Mă rog Ție, tot Îți spun
Domnul meu scump și iubit,

Îți cer ajutor mereu
Să pot totul, birui
Condu-mă pe drumul greu
Și cu mine mereu fii!

Viața mea Ți-o dăruiesc
Anul și mai bun să-mi fie,
Merg cu Tine că-mi doresc
Marea Ta Împărăție!

Amin

Câmpia Turzii, 1 ianuarie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1075
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni