Adam și Avraam


O lume nebună-și sprijină gheara
De-obrazul meu mai palid, ca ceara,
În toate oasele simt dureri și fiori,
Lumină de lună-n coroane de flori,


Simt că n-am mult de trăit pe pământ,
Pământu-mi ia corpul iar suflul, Duhul Sfânt,
Oricum nu-mi mai pasă de lumea nebună,
De Soare, de stele, ori galbena, Lună,

Voi mergeți, străbateți, Pământul și Cerul,
Eu rămân rece, rece ca gerul,
Când vântul vă poartă din poartă în poartă
Rămâi lume acasă, tăcută și moartă,

Flori vestejite stau lângă mort,
Durerea -ai prea vie, de n-o mai suport,
Adam a greșit, sărmanul Adam
Neascultând, ca dreptul Avraam,

Când, Dumnezeu Tatăl, îi cerceta credința
Strămoșului Avraam, ca și conștiința,
De ascultare și pace-i avea parte ființa,
Tatăl, îl trimite în cerul de sus,

Demn de-ascultare, prieten i-a ajuns,
Urmașii lui sunt cât nisipul mării,
Ca stelele toate, n-ai fost dat uitării,
Fii binecuvântat, fii cu toți urmașii tăi,

Bunătate, dă Domnul, chiar și celor răi.

P. S. Să ne gândim ce câștigăm
Când credem, în DOMNUL și Slavă îi dăm! ! ...

2007/Alba Iulia
Moldovan Pavel