Ce dă Cuvântul?
Autor: George Cornici  |  Album: Versuri printre pelerini  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 05/05/2021
Cuvântul dă tărie
Când slăbiciuni apar
E sfântă mărturie
Și sfânt mărgăritar.

Creează viziune
Spre lumea de apoi
Despre Isus ne spune
Și-ai Lui iubiți eroi.

Cuvântul ne conduce
Spre harul revărsat
Și-arată cum la cruce
Mesia ne-a salvat.

Ce tainice povețe!
Ce mană e-n Cuvânt!
Alină o tristețe,
Încheie Legământ.

Ce frumuseți emană
Și ce înviorări!
E leac și pentru rană
Și pentru frământări.

Ne-ajută la-ncercare
Să nu ne prăbușim
În stările precare
Cu El noi reușim.

Când curse sunt plasate
Să fim în laț legați
E far spre libertate
Să nu fim vătămați.

Trimite și Lumină
Și veșnice comori
Dă liniște deplină
Nu doar la sărbători.

Îl vom păstra- n ființă
Ca cel mai scump cadou
Căci e de trebuință
Spre-un trai etern și nou.

George Cornici/Mai, 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 284
Opțiuni