Voi fi cu tine, copilul Meu!
Autor: Maria Luca  |  Album: Balsamul din cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 06/03/2021
Voi fi cu tine copilul Meu!
În orice clipă voi fi cu tine
Te voi păzi în încercare
Voi șterge lacrimi... voi lua suspine...
Voi fi cu tine când valuri multe
În barca vieții te vor lovi
Voi fi acolo să te mângâi
Și mult mai mult te voi iubi!
Voi fi cu tine, copilul Meu,
În zile pline de bucurie,
Cu pacea Mea te voi atinge,
Și cu parfum de veșnicie!
Voi fi cu tine și în durere,
Când trupul firav va fi povară,
Voi fi cu tine, teama să sting,
Și slăbiciunea să nu mai doară!
Copilul Meu, de ce mai plângi?
De ce ți-s ochii adânci izvoare?
Oare tu glasul nu-Mi mai auzi?
Nu știi că dau eliberare?
Eu ți-am promis cândva, știi bine
Că nicidecum nu te-oi lăsa
Deci, fii ferice... Eu sunt cu tine
Și-ți dau prin jertfă iubirea Mea!

Vulcan---
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 642
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni