Față-n față cu păcatul
Autor: George Cornici  |  Album: Versuri printre pelerini  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de geocornic in 19/01/2021
Când bate la ușă să nu deschidem
Ci rugi să-nălțăm la tronul de har
Așa procedând putem să-l respingem
Pe-acel nemilos și perfid adversar.

El vine tiptil, el vine să fure
Ce-a fost așezat în noi prin mesaj
Să creeze coșmar din dorințele pure,
Între noi și Isus să creeze blocaj.

Se-ascunde-n dulceață, se-ascunde să dea
Îndemnuri străine de legea divină
Sosește din gheenă, sosește să stea
Crede că stinge cereasca Lumină.

Față-n față cu tâlharul vieții
Putem să-l învingem doar prin Cuvânt
Apare încă din zorii dimineții
Vrând să păteze cerescul veșmânt.

Otrava adusă e anihilată
De tăria dată de Stâpânul suprem
Să nu mai fie ființa-nșelată
Nici sub coșmarul din vid sau blestem.

E alungat, dar ce să vezi! Iar vine
Cu alte metode și-un nou șiretlic
Dar Duhul de viață iar intervine
Și fuge din nou într-un gol cu nimic.

Vegherea nicicând să nu ne slăbească
Nici conecția cu Stăpânul iubit
Credința vie va putea să-l zdrobească
Să fie traiul senin, fericit.

Când bate la ușă să nu deschidem
Ci rugi să-nălțăm la tronul de har
Așa procedând putem să-l respingem
Pe-acel nemilos și perfid adversar.

George Cornici/Ianuarie, 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 492
Opțiuni