Cu sufletul greu, mâhnit mă odihnesc tăcut,
În turnul meu de veghe ca Habacuc!
Cugetul mă-ntreabă din ce în ce mai tare,
Mai ești tu drept, curat, mai ești pe Cale?

Îmi mut cuibul mai sus, să privesc prin ochi de nor,
Mă cutremur de cârteli morbide, mă-nfior!
Că-n durere adâncă Iov a stat neclintit,
Și răsplata Domnului a venit înzecit!

Dar de vrei să fii un chimval gol, zăgănitor,
Adu-ți aminte de Jertfă, de Mântuitor!
N-alerga după vânt, că ziua de mâine
Nu-i a ta, e dar din a Domnului Iubire!

Se înmulțesc suspinele în neagra vale,
E timpul să te ridici, să mergi pe Cale!
Veghează în locul unde ai fost așezat,
Veghează, ești născut din Dragostea de-Mpărat!

Amin!