Pe cine să mai credem?..
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: R.M.D.N.  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de emanuelhasan in 27/10/2020
Sunt vremuri de strâmtoare
Iar asta toți o știm,
E lumea-n frământare
Și negri nori tot vin. .
Sunt semne de-ntrebare
Astăzi în lumea-ntreagă:
-De unde vine oare
Această cruntă plagă? . .
Au apărut răspunsuri
Și-așa ziși înțelepți,
Pe mulți îi pun pe gânduri,
Până și pe cei drepți.
Prea mulți își spun părerea,
Prea multe teorii
Tăgăduiesc puterea
Celui din veșnicii. .
Cum suntem noi creștinii?
Nădejde mai avem?
În slovele Luminii
Să credem mai putem?
O, scumpă seminție
A Domnului Isus
Așa e scris să fie,
Așa prin Duh ne-a spus.
Stă scris în sfânta carte
Ce astăzi se-mplinește,
Vedem frica de moarte
Cum pe pământ tot crește.
Cuvintele rostite
De Domnul dinainte
Sunt astăzi împlinite,
Au fost demult vestite!
Și câte-alte mesaje
Date prin Duhul Sfânt
Cu ani puțini în urmă
Ajuns-au pe pământ:
"Să ne zidim altare,
Să adunăm ulei,
Căci vremi de încercare
Veni-vor și nori grei!
Că-n spatele cortinei
Ceva se pregătește,
Ceva ce nu-i de bine
De noi se tăinuiește."
Asemenea cuvinte,
Asemenea-nștiințări
Veneau să luăm aminte
De sus, din alte zări.
Dar vin și șoptitorii
Să semene-ndoială
În inimi, precum norii
Când umplu bolta iară!
Pe cine să mai credem?
Doar pe Domnul Isus!
Să știm ce-i bun s-alegem
Și să privim în sus!
În dragoste nu-i frică
Ci dragostea-i credință,
Ea mâini spre cer ridică
Și-aduce biruință!
Ferice e de casa
Unde se fac altare,
Acolo-i și Mireasa
Ce va pleca spre Soare!
Ferice-i de iubiții
Care ulei adună
Căci ei vor fi cu sfinții
În ceruri împreună!
Ferice-i de poporul
Desprins de-acest pământ
Căci el își va lua zborul
Spre slavă în curând!
AMIN

Maranata! Vino Doamne Isuse!

















Fiți binecuvântat pentru mesajele transmise prin versuri! Ocrotească-ne Cel Preaînalt!
Adăugat în 27/10/2020 de vimara62
Statistici
  • Vizualizări: 642
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni