Cum aș putea să Te cuprind,
Când cerurile n-o pot face?
Nu pot măcar să Te descriu,
Cuvintele-mi sunt prea sărace.

Cum aș putea să mă apropii,
De Tine, foc mistuitor?
De groaza Ta, se topesc munții
Și lămurești totu-n cuptor.

Cum aș putea să-Ți cunosc gândul,
Căci gândul Tău nu-i pămîntesc.
Al meu în schimb, e tot mai vitreg,
Și îndreptat spre ce-i lumesc.

Cum pot eu oare să-Ți vorbesc
Cu buzele-mi ce-s necurate,
Din mijlocul unui popor
Ce-i tot cu buzele pătate.

Cum pot să păzesc legea-Ți dreaptă,
Când firea cere pentru ea.
Căci luptă cu înverșunare
Și vrea mereu a câștiga.

Cum pot să am iubire sfântă
Când inima-i atât de rea;
Și deseori înșelătoare,
Cuprinsă de o ură grea.

Nu pot nimic, dar poate Unul,
Ce-a biruit în locul meu.
El îmi dă totul, mă-ntărește,
Și prin credință, pot și eu.

Dany Căpătan