Chemare
Autor: Simion Ioanas  |  Album: Cugetări despre viață  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 17/07/2006
Chemare

Mă uit la draga de albină
Ce Dumnezeu i-a dat lumină,
I-a dat și ei înțelepciune
Să fie de folos pe lume.

Mă uit la stele și la soare,
La galaxii, la mări și-oceane,
La lup, la urs, la flori, păduri,
Toate-s făcute să te bucuri.

Toate-s făcute din nimic,
De un Stăpân Atotputernic.
Toate sunt în Mâna Lui,
Timpuri și vremi, viața oricui.

Dar între toate acestea sunt
Toți ce-L urmează pe Cel Sfânt
Și strălucesc de mii de ani
Vor fi în veci ai Lui urmași.

În aceste vremuri de apus,
Uită-te, frate, la Isus,
Holdele-s gata de-adunat,
La lucru astăzi ești chemat.

În toată această lume rea,
Tu ești chemat la a lucra.
Dar nu ca prinț, ca împărat,
Ci ca un rob răscumpărat.

Dar nu uita, chiar dacă acum,
Ești batjocorit, bătut pe drum,
Vei fi un prinț în veșnicii,
Și pentru veci în bucurii.

Scoală-te, frate creștine,
La lupta ce-o avem de dus.
E-o luptă grea și cu suspine,
Da-i bună, căci ne duce-n Sus.
Simion Ioanăș


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2654
  • Export PDF: 3
Opțiuni