Priveam mirat la trupul sângerând,
Dar am plecat c-un fel de nepăsare;
Că-i pentru mine, nu mi-a dat prin gând -
Eram prea mic şi jertfa mult prea mare.
Mă iartă, Doamne! Ştiu că Te-au lovit
Pe când dormeam cu sufletu-mpărțit.

Nu Te-am oprit; Tu nu voiai să pleci,
Dar fiindc-aveam o față încruntată,
Ai mai privit o clipă ochii-mi seci
Și m-ai lăsat cu viața împrăștiată.
Mă iartă, Doamne! Te-am nesocotit,
Dar traiul lumii tare l-am iubit.

Știu că ai vrut un loc să Te așezi
În inima de alții ocupată;
Poate ai vrut cu mine să cinezi...
Eu m-am gândit că poți și altădată.
Mă iartă, Doamne, știu c-ai suferit;
Dar vezi, eram sătul și odihnit.

M-ai luat de mână să mă duci cu Tine -
C-un gând aș fi venit, cu zece, nu;
Aveam ceva urât și greu cu mine,
Am vrut să scap cândva, să nu știi Tu.

Acum Te-aştept, de lacrimi biruit,
Abia şoptind cu glasul răguşit:
Mă iartă, Doamne, că Te-am răstignit!