În încercare
Autor: Florica Igna  |  Album: Binecuvântat de Dumnezeu  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florymarry in 02/04/2020
În vreme de grea încercare,
Isuse, smeriți la Tine-apelăm.
Cerem a Ta sfântă-ndurare,
cu lacrimi spre Tine strigăm.

Întărește, Doamne, poporul
ce-acum e zguduit din temelie.
Tu ești, Isus, vindecătorul,
Tu poți îndepărta această urgie.

Cu un singur cuvânt de Tine rostit,
poți face din întuneric lumină.
În bezna ce-o lume a acoperit
doar brațul Tău ne sprijină.

Isuse, în Tine avem credință.
Tu poți lumea-ntreagă elibera.
Venim la Tine, cu umilință,
revarsă peste noi pacea Ta.

Smerenie, pocăință și-ascultare
s-avem din plin, pe-acest pământ.
Milă, bunătate și iertare
să oferim, căci iată vii curând.

Să renunțăm la orice răutate,
să dovedim că suntem ai Tăi fii.
Pășind mereu pe urmele lăsate
de Tine, Isuse, până-n veșnicii.

Te rog, o, Doamne, ia aminte,
la rugăciunea-atâtor credincioși.
Doar împreună cu Tine, Părinte,
putem ieși din încercări victorioși.

Te vom slăvi, lăudând a Ta minune,
c-ai revărsat mărețul Har divin.
Ai dat putere-n a noastră slăbiciune.
Fii slăvit, Mire iubit, în veci, amin!
01.04.2020


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1155
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni