Cântec pentru nuntă
În parcul vechi, sub tei bătrâni
ce pun orașului surdina,
trecând odată, am zărit,
pe-o bancă, în lumini de mit
un Cătălin și-o Cătălina...
El, paj frumos, cu ochi de foc,
ea, o domniță dintre stele...
Erau atât de fericiți...
doi visători îndrăgostiți
în parcul vechi, sub ramuri grele.
Iar sus, rotindu-se ușor
deasupra arcelor cu viță,
zburau uniți în felul lor
un porumbel și-o porumbiță...
Priveam spre tinerii din parc.
Și el, cu ochii către spații,
rosti atunci un jurământ
că teii-au tresărit în vânt
ca de-un fior din constelații...
A doua zi, în parcul vechi,
sub ramuri ce filtrau lumina,
i-am revăzut pe-ndrăgostiți,
pe cei doi tineri fericiți,
pe Cătălin și Cătălina.
El, chip de zeu olimpian,
cioplit în marmoră cu dalta.
Ea, o domniță din rădvan,
cu sclipet alb de porțelan.
Dar, vai...domnița...era alta...
Iar sus, într-un imens inel,
deasupra arcelor cu viță,
trecea același porumbel,
zburând cu-aceeași porumbiță...
Auzi tu oare,om semeț,
un glas ce strigă dintre stele?
"O,rege al zidirii Mele,
nu ești tu oare mai de preț
ca zeci de mii de păsărele?
Dar nu te uiți în jurul tău?
Nu te sfiești,nu te-nspăimântă
că sunt mai buni doi porumbei,
ființe care nu cuvântă?
Nu te-nfiori că ești mai rău,
mai schimbător decât un flutur?
Cum să-ți vorbesc? Cum să te cert?
Și cum de umeri să te scutur?
Nu te roșești să treci râzând,
schimbându-ți zi de zi perechea?
Nu știi că țin asupra ta
mereu și ochiul și urechea?
Nu te sfiești de crinii albi,
de florile din parc? de dalii?
de macii puri, înfiorați,
din care zorii fac vitralii?
Nu vezi tu nufărul pe lac,
alb ca o stea în fapt de seară,
cum se păstrează de curat
pe apa verde și murdară?
Citește-n Cartea Mea-n genunchi,
citește-n murmure de liră!
Adam și Eva cum trăiră?
Ei paradisul au pierdut
și totuși nu se despărțiră.
Și n-au trăit apoi ca soți
o zi,un an sau un deceniu.
Ci prima dragoste a fost
o căsnicie de-un mileniu!
N-ai auzit că lui Avraam
i-am dat cu bucurie țara,
căci el iubi pân la mormânt
cu-aceeași dragoste pe Sara.
Rebeca pentru Isaac
n-a fost iubirea lui întreagă?
Iar pentru Israel Rahela
n-a fost ea singura cea dragă?
Și apoi oricât s-a năpustit
cel rău să spulbere-armonia,
o,ce iubire a unit
pe blândul Iosif cu Maria!
Erau flori multe-n Nazaret
ce se-nălțau ca să-i privească.
Dar ele n-au văzut alt soț
și nici soție mai cerească.
Căci el era din cei puțini
cărora îngeri li se-arată.
Iar ea aleasă-ntre femei,
de-a pururi binecuvântată."
Astfel de trainice iubiri
zidiră temple-n tot pământul.
Tu, om semeț, tu ce zidești
călcându-ți zilnic jurământul?
Iar voi, mireasă ,mire scump,
voi care-n duh purtați cununa
căsătoriei ân Cristos,
voi astăzi vă uniți duios,
vă întregiți pe totdeauna.
Căci sus, în Cer, în Paradis,
Isus, luând în mână pana,
În cartea veșnică a scris,
către sfârșit: (Mihai și Ana) (numele mirilor)
Deci vrem ca cei ce știu să vadă
privind la voi, la traiul dus,
să poată fără teamă spune:
"Da, căsnicia e-o minune,
e un simbol venit de sus
al dragostei ce nu apune
dintre Eclezia și Isus."
Și încheind, v-aduc aminte!
cuvântul sfânt și încercat;
Tu, mire, să-ți iubești soția!
Iar tu,respectă-l pe bărbat."
De veti greși, primiți dojana,
și fiți un psalm, un colț de rai!
Fii binecuvântată, ...
Fii binecuvântat, ...
ce pun orașului surdina,
trecând odată, am zărit,
pe-o bancă, în lumini de mit
un Cătălin și-o Cătălina...
El, paj frumos, cu ochi de foc,
ea, o domniță dintre stele...
Erau atât de fericiți...
doi visători îndrăgostiți
în parcul vechi, sub ramuri grele.
Iar sus, rotindu-se ușor
deasupra arcelor cu viță,
zburau uniți în felul lor
un porumbel și-o porumbiță...
Priveam spre tinerii din parc.
Și el, cu ochii către spații,
rosti atunci un jurământ
că teii-au tresărit în vânt
ca de-un fior din constelații...
A doua zi, în parcul vechi,
sub ramuri ce filtrau lumina,
i-am revăzut pe-ndrăgostiți,
pe cei doi tineri fericiți,
pe Cătălin și Cătălina.
El, chip de zeu olimpian,
cioplit în marmoră cu dalta.
Ea, o domniță din rădvan,
cu sclipet alb de porțelan.
Dar, vai...domnița...era alta...
Iar sus, într-un imens inel,
deasupra arcelor cu viță,
trecea același porumbel,
zburând cu-aceeași porumbiță...
Auzi tu oare,om semeț,
un glas ce strigă dintre stele?
"O,rege al zidirii Mele,
nu ești tu oare mai de preț
ca zeci de mii de păsărele?
Dar nu te uiți în jurul tău?
Nu te sfiești,nu te-nspăimântă
că sunt mai buni doi porumbei,
ființe care nu cuvântă?
Nu te-nfiori că ești mai rău,
mai schimbător decât un flutur?
Cum să-ți vorbesc? Cum să te cert?
Și cum de umeri să te scutur?
Nu te roșești să treci râzând,
schimbându-ți zi de zi perechea?
Nu știi că țin asupra ta
mereu și ochiul și urechea?
Nu te sfiești de crinii albi,
de florile din parc? de dalii?
de macii puri, înfiorați,
din care zorii fac vitralii?
Nu vezi tu nufărul pe lac,
alb ca o stea în fapt de seară,
cum se păstrează de curat
pe apa verde și murdară?
Citește-n Cartea Mea-n genunchi,
citește-n murmure de liră!
Adam și Eva cum trăiră?
Ei paradisul au pierdut
și totuși nu se despărțiră.
Și n-au trăit apoi ca soți
o zi,un an sau un deceniu.
Ci prima dragoste a fost
o căsnicie de-un mileniu!
N-ai auzit că lui Avraam
i-am dat cu bucurie țara,
căci el iubi pân la mormânt
cu-aceeași dragoste pe Sara.
Rebeca pentru Isaac
n-a fost iubirea lui întreagă?
Iar pentru Israel Rahela
n-a fost ea singura cea dragă?
Și apoi oricât s-a năpustit
cel rău să spulbere-armonia,
o,ce iubire a unit
pe blândul Iosif cu Maria!
Erau flori multe-n Nazaret
ce se-nălțau ca să-i privească.
Dar ele n-au văzut alt soț
și nici soție mai cerească.
Căci el era din cei puțini
cărora îngeri li se-arată.
Iar ea aleasă-ntre femei,
de-a pururi binecuvântată."
Astfel de trainice iubiri
zidiră temple-n tot pământul.
Tu, om semeț, tu ce zidești
călcându-ți zilnic jurământul?
Iar voi, mireasă ,mire scump,
voi care-n duh purtați cununa
căsătoriei ân Cristos,
voi astăzi vă uniți duios,
vă întregiți pe totdeauna.
Căci sus, în Cer, în Paradis,
Isus, luând în mână pana,
În cartea veșnică a scris,
către sfârșit: (Mihai și Ana) (numele mirilor)
Deci vrem ca cei ce știu să vadă
privind la voi, la traiul dus,
să poată fără teamă spune:
"Da, căsnicia e-o minune,
e un simbol venit de sus
al dragostei ce nu apune
dintre Eclezia și Isus."
Și încheind, v-aduc aminte!
cuvântul sfânt și încercat;
Tu, mire, să-ți iubești soția!
Iar tu,respectă-l pe bărbat."
De veti greși, primiți dojana,
și fiți un psalm, un colț de rai!
Fii binecuvântată, ...
Fii binecuvântat, ...
Statistici
- Vizualizări: 27096
- Export PDF: 70
- Favorită: 6
- Comentarii: 6
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Opțiuni
Foarte frumoasa poezia din comentariu, dar ar fi frumos sa fie adaugata pe site la poezii.
Multumesc mult de intelegere.
In parcul vechi,sub tei batrani
ce pun orasului surdina,
trecand odata,am zarit,
pe-o banca,in lumini de mit
un Catalin si-o Catalina...
El,paj frumos,cu ochi de foc,
ea,o domnita dintre stele...
Erau atat de fericiti...
doi visatori indragostiti
in parcul vechi,sub ramuri grele.
Iar sus,rotindu-se usor
deasupra arcelor cu vita,
zburau uniti in felul lor
un porumbel si-o porumbita...
Priveam spre tinerii din parc.
Si el,cu ochii catre spatii,
rosti atunci un juramant
ca teii-au tresarit in vant
ca de-un fior din constelatii...
A doua zi,in parcul vechi,
sub ramuri ce filtrau lumina,
i-am revazut pe-ndragostiti,
pe cei doi tineri fericiti,
pe Catalin si Catalina.
El,chip de zeu olimpian,
cioplit in marmora cu dalta.
Ea,o domnita din radvan,
cu sclipet alb de portelan.
Dar,vai...domnita...era alta...
Iar sus,intr-un imens inel,
deasupra arcelor cu vita,
trecea acelas porumbel,
zburand cu-aceeasi porumbita...
Auzi tu oare,om semet,
un glas ce striga dintre stele?
"O,rege al zidirii Mele,
nu esti tu oare mai de pret
ca zeci de mii de pasarele?
Dar nu te uiti in jurul tau?
Nu te sfiesti,nu te-nspaimanta
ca sunt mai buni doi porumbei,
fiinte care nu cuvanta?
Nu te-nfiori ca esti mai rau,
mai schimbator decat un flutur?
Cum sa-ti vorbesc?Cum sa te cert?
Si cum de umeri sa te scutur?
Nu te rosesti sa treci razand,
schimbandu-ti zi de zi perechea?
Nu sti ca tin asupra ta
mereu si ochiul si urechea?
Nu te sfiesti de crinii albi,
de florile din parc?de dalii?
de macii puri,infiorati,
din care zorii fac vitralii?
Nu vezi tu nufarul pe lac,
alb ca o stea in fapt de seara,
cuse pastreaza de curat
pe apa verde si murdara?
Citeste-n Cartea Mea-n genunchi,
citeste-n murmure de lira!
Adam si Eva cum traira?
Ei paradisul au pierdut
si totusi nu se despartira.
Si n-au trait apoi ca soti
o zi,un an sau un deceniu.
Ci prima dragoste a fost
o casnicie de-un mileniu!
N-ai auzit ca lui Avraam
i-am dat cu bucurie tara,
caci el iubi pan la mormant
cu-aceeasi dragoste pe Sara.
Rebeca pentru Isaac
n-a fost iubirea lui intreaga?
Iar pentru Israel Rahela
n-a fost ea singura cea draga?
Si apoi oricat s-a napustit
cel rau sa spulbere-armonia,
o,ce iubire a unit
pe blandul Iosif cu Maria!
Erau flori multe-n Nazaret
ce se-naltau ca sa-i priveasca.
Dar ele n-au vazut alt sot
si nici sotie mai cereasca.
Caci el era din cei putini
carora ingeri li se-arata.
Iar ea aleasa-ntre femei,
de-a pururi binecuvantata."
Astfel de trainice iubiri
zidira temple-n tot pamantul.
Tu om semet,tu ce zidesti
calcandu-ti zilnic juramantul?
Iar voi,mireasa,mire scump,
voi care-n duh purtati cununa
casatoriei in Cristos,
voi astazi va uniti duios,
va intregiti pe totdeauna.
Caci sus,in Cer,in Paradis,
Isus,luind in mana pana,
In cartea vesnica a scris,
catre sfarsit:(Mihai si Ana) (numele mirilor)
Deci vrem ca cei ce stiu sa vada
privind la voi,la traiul dus,
sa poata fara teama spune:
"Da,casnicia e-o minune,
e un simbol venit de sus
al dragostei ce nu apune
dintre Eclezia si Isus."
Si incheind,v-aduc aminte!
cuvantul sfant si incercat;
Tu mire,sa-ti iubesti sotia!
Iar tu,respecta-l pe barbat."
De veti gresi,primiti dojana,
si fiti un psalm,un colt de rai!
Fii binecuvantata,.........
Fii binecuvantat,.........
foarte frumoasa poezia
La fel si in strofa a patra de la urma, numele Ana si Mihai nu sunt plasate in paranteze in versiunea originala.
Fiind eu insami persoana pentru care s-a scris poezia, imi pare rau ca poezia nu a fost redata corect, asa cum a fost scrisa de poetul Costache Ioanid.