În căutarea bucuriei
Autor: Alin Groza  |  Album: 10  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Nisalin in 01/01/2020
În căutarea bucuriei

Bucuria e-o Cenuşăreasă
Pe la noi prin adunări…
E-mbrăcată în mireasă,
Însă faţa-i plină de crispări.

Deşi logodnicul e lângă ea,
Şi nu duce lipsă de nimic
I se citeşte în priviri îngrijorarea,
Şi-apatia, poate-aşa… un pic.

Parcă-i pusă-n naftalină,
Undeva la conservare…
Şi-apoi scoasă iarăşi la lumină,
Când e zi de sărbătoare.

O-ntâlneşti mai des pe-arene
Şi-n concertele din aer liber,
Decât în sfintele gradene
Cu panorama înspre cer.

Alţii vin cu bani de-acasă
Ca să se bucure o clipă,
Iar noi... fiind şi de viţ-aleasă
O ascundem ca să nu facem risipă?

E imperativă după cum şi scrie
Şi nu lasă loc de-nterpretare…
Iar dacă n-ai exerciţiu-n bucurie
Ce-o să faci în încercare?

Şi dacă astăzi este ziua pe care
Domnul, a făcut-o să ne bucurăm,
De ce mai stăm în aşteptare,
Şi mâinile nu le mai ridicăm?

O, Doamne… redă-ne mărturia
Ce-am pierdut-o printre lucruri de nimic!
Şi-aprinde iarăşi bucuria,
Pe chipul nostru ca un sfeşnic!

Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 681
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni