MIREASA LUI HRISTOS
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: POEMELE AŞTEPTĂRII  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 24/06/2019


Mireasa lui Hristos nu este nicidecum pe placul lumii.
N-a iubit nicicând păcatul cu adâncu-ntinăciunii.
Ea și azi se pregătește Domnului Isus să-I placă,
Cum era odinioară Rut din Moab, ruda săracă.

Mirele-i venit din slavă într-un trup fără păcat.
Primii ucenici din lume cu iubire i-a chemat.
Ei erau pescari pe mare, dar Isus făcu din ei
Oameni vrednici în lucrare: printre lupi erau doar miei.

*

Cine vine din pustie, rezemată de-al ei Mire,
Cu o inimă prea plină de atâta mulțumire?
Dar de unde-i bucuria ca mireasma cea de măr,
Ca o sfântă rugăciune izvorând din Adevăr?

Împrejur e încă noapte şi-aşteptăm o dimineaţă
Când cu albe flori de Nuntă noi Te vom vedea în faţă.
Alungând din inimi somnul să scrutăm azi zări albastre.
Vino iar pe nor de slavă Mire al iubirii noastre!

Ţi-auzim în inimi glasul: „Pune-Mă ca o pecete,
Ca nicicând plăcerea lumii prin păcat să nu te-mbete!
Pune-a Duhului lumină peste viaţa de slujire,
Ca să-ţi pregăteşti în taină haina de neprihănire!”


**

Jarul dragostei divine să-l aprinzi Tu, Duh Preasfânt,
Ca să-L așteptăm pe Domnul cât trăim pe-acest pământ.
Flacăra iubirii Tale fă să ardă-n noi mereu
Pentru Mirele ce vine ca un tainic Curcubeu.


Statistici
  • Vizualizări: 464
  • Export PDF: 8
Opțiuni