Cel ce-a fost Omul Durerii
Şi pe cruce-a suferit
Ni-i izvorul mângâierii
Când necazul ne-a lovit.

El pe cei slabi îi ajută
Când Îl strigă-n rugăciuni
Pe cărarea cunoscută,
Strâmtă, dar şi cu minuni.

Pe cei fără răutate
Îi păzeşte blândul Miel.
Şi le face lor dreptate
Dacă şi ei sunt ca El.

Dacă Domnul ţi se pare
Că El doarme-n barca ta,
Iată-L cum stă în picioare
Valul vieţii a-l mustra.

Cum stai tu azi cu credinţa,
Cu iubirea cea din piept?
Priveghezi, îţi dai silinţa
Ca să fii în toate drept?

Rabzi ca El în suferinţă
Sub batjocuri fără număr?
Sau mai tai din pocăinţă
Şi din crucea de pe umăr?

Boala-n trup, dar şi vâslirea
Pentru El nu-s o derivă
Dacă i-ai primit iubirea
Cu tot vântul împotrivă.

Un părinte-şi duce fiul
La Isus c-un duh aprins.
Dar ca-n Israel pustiul
Necredinţa l-a cuprins.

„O, ajută-ne, Isuse!”,
Strigă tatăl disperat.
Pentru toate cele spuse
Domnul aspru l-a mustrat.

Nu-s de vină ucenicii,
Ci doar necredinţa sa
Ca un foc de artificii
Ce n-a ars, doar se stingea.

Domnu-a scos duhul afară.
Fiul s-a înzdrăvenit
Şi-a vorbit de prima oară
Cu un zâmbet fericit.

Un bolnav la scăldătoare:
Nu era nimeni cu el.
Dar Isus, plin de-ndurare,
Îi vorbeşte într-un fel.

Şi îl pune cu credinţă
Să-şi spună dorinţa lui.
Ce-i la om cu neputinţă
Stă-n puterea Domnului.

Când Pavel era pe mare
Şi spre Roma se-ndrepta
O furtună foarte mare
În vaporul său lovea.

Dar Stăpânul său din slavă
Chiar atunci l-a ascultat.
Din furtuna cea grozavă
Echipaju-a fost salvat.

Dumnezeu Se proslăvise
Prin cuvântul salvator,
Cel pe care îl rostise
Pavel ca drept călător.
*
Noi acum pe marea vieţii
Înfruntăm multe furtuni.
Dar veghind ca şi profeţii
Vom vedea din cer minuni.

Dar nu doar salvarea noastră
Domnul păcii ne-o va da.
Ci spre zarea cea albastră
Mulţi cu noi vor mai zbura.